Care este pasiunea ascunsă a Sultanei Hurrem

4 septembrie 2014 10:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Hurrem a fost la ... plantat de maslini! Vahide Percin Gordum, interpreta Sultanei Hurrem, din serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, difuzat la Kanal D, are preocupari agricole. Vahide a participat la un proiect de responsabilizare sociala în Izmir, Turcia, care a durat 15 zile. Impreuna cu elevii şcolii sale de actorie, actriţa a plantat 400 de măslini.

Percin şi elevii săi au venit în ajutorul ţăranilor dintr-un sat. În ciuda căldurii extreme, aceştia au îngrijit biblioteca şi parcurile zonei. Percin a marturisit că aşteaptă de multă vreme să demareze acest proiect şi că experienţa agricolă a fost grea, dar distractivă.“Am petrecut o săptămână foarte diferită împreună cu elevii. Eu sunt din Izmir şi nu sunt străină de tainele agriculturii, însă, pentru că nu m-am mai ocupat de grădinarit de foarte mult timp, am fost puţin speriată. Toţi copiii văzuseră sapă şi lopată numai în filme. La sfârşitul primei zile de muncă, în ciuda oboselii, am înţeles cu toţii cât de frumos este să ajuţi oamenii cu propriile mâini” a spus actriţa.

Vahide a marturisit că munca agricolă e deosebit de grea, dar că satisfacţia de a fi aproape de oameni a meritat efortul.“Cei care fac această muncă merită într-adevar toţi banii. Am dat aici şi ultimul nostru strop de putere. Insă, am reuşit să facem doar jumătate din cât muncesc ei. Scopul nostru este să fim alături de oameni".Pe Vahide Percin Gordum o puteţi urmări interpretând rolul Sultanei Hurrem, din serialul-fenomen “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, la Kanal D.

Mai multe