Care este starea de sănătate a actriței Draga Olteanu Matei, internată la Iași

14 noiembrie 2020 12:03   Vedete românești
Ultima actualizare:

Actrița Draga Olteanu Matei ne-a dat emoții vineri, 13 noiembrie, odată cu știrea că e internată în stare gravă la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi. Sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 11.00, starea actriţei era stabilă, potrivit medicilor.

„Pacienta este internată în Terapie Intensivă, pentru gastroenterologie. A fost tratată încă din urgenţă, s-au făcut intervenţii de endoscopie, s-a administrat sânge şi tot ce înseamnă Terapie Intensivă. Este sedată şi monitorizată. Este o pacientă cu patologie multiplă. Are afecţiuni cardiovasculare şi endocrine, care trebuie evaluate şi tratate în continuare. Starea doamnei este stabilă după primele manevre terapeutice”, a declarat pentru „Adevărul” coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu. Actriţa are nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un şoc hemoragic pe hemoragie digestivă superioară. 

Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra-Neamț

A fost coana Chirița, Varvara și a făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea, jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în show-uri TV și în filmul artistic "Nea Marin miliardar". În 50 de ani de carieră, Draga Olteanu Matei a cucerit publicul cu roluri în peste 90 de filme, 100 de producţii de televiziune şi 50 de piese de teatru. Acum, în pragul vârstei de 87 de ani, marea actriță se bucură de liniştea şi de aerul curat din Piatra Neamţ. În aprilie 2014, Draga Olteanu Matei trecea prin momente cumplite. Soțul ei, reputatul medic Ion Matei, se stingea din viață, lăsând un gol imens în sufletul actriței noastre.

Citește și:

Acasă la Draga Olteanu Matei. De ce nu suportă marea actriță să se vadă în poze recente

Draga Olteanu Matei (85), despre regretele vieţii ei, despre ”raiul” în care trăieşte, dar şi despre planurile de viitor

„Pacienta a fost adusă în urgenţă de la spitalul Piatra Neamţ cu ambulanţa, în unitatea primiri urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon. A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl are de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă şi cu afecţiuni cronice, boli cardiovasculare şi endocrine. O pacientă care a fost preluată în urgenţă. S-a început terapia şi investigaţiile diagnostice. Este în anestezie, terapie intensivă, pentru Clinica de Gastroenterologie şi Patologie Iaşi. A fost tratată, sedată, investigată. Este stabilizată în acest moment şi se fac eforturi ca starea ei să devină una stabilă în continuare. La început pacienta a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratament. Apoi pentru investigaţii, pentru endoscopie, a fost sedată şi este sub terapie intensivă în continuare”, a afirmat Diana Cimpoeşu.

Perioada critică nu a trecut

Şefa UPU SMURD Iaşi a mai spus că „s-au interesat de ea aparţinătorii”. „La noi a ajuns din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Piatra Neamţ, cu ambulanţa. A stat câteva ore pentru stabilirea situaţie şi pentru obţinerea avizului de transfer”, a mai explicat Cimpoeşu. Chestionată care este perioada critică pentru actriţă, medicul a replicat: „Perioada critică, ţinând cont că este vorba despre un pacient vârsnic, cu afecţiuni cardiovasculare, gastrointestinale, continuă să fie şi orele şi zilele următoare”.

„Sunt foarte importante. Acum este sedată, este sub ventilaţie invazivă care necesită sedare şi anestezie generală, pentru confortul pacientului. Ce a fost important este stabilizarea hemodinamică, pentru că un şoc hemoragic dă o modificare hemodinamică extrem de importantă. Este foarte important ca pacientul să beneficieze de tot ce este terapie, oxigen, sânge, intervenţie endoscopică şi toate se fac într-o stare specială, aşa cum sunt aproape toţi pacienţii în terapie intensivă. Pentru toţi pacienţii care ajung în şoc hemoragic este la fel de serioasă intervenţia, nu a fost diferită în cazul acestei paciente”, a completat Cimpoeşu.

Mai multe