Carla’s Dreams, înainte de prima gală «X Factor»: ”Vor urma niște surprize serioase”

8 decembrie 2018 14:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cu doi băieți începători în echipa sa, Carla’ s Dreams pregătește câteva surprize pentru prima gală live ”X Factor” de duminică, de la 21.30, de la Antena 1. Cei doi s-au antrenat foarte mult și sunt pregătiți pentru a da totul pe scena X Factor.

Chiar dacă Alex Stremițeanu și Cristian Moldovan nu au experiență pe scenă, mentorul lor este convins că cei doi au resursele necesare pentru a surprinde în prima gală live din acest sezon.

”Dacă observați, tuturor le este tot una de noi. Nimănui nu îi pasă de noi, nu existăm practic aici, eu cred că vor urma niște surprize serioase. Pentru că varianta cea mai bună a lui Cristian este mult peste orice concurent de aici, iar în cazul lui Alex de asemenea. Variantele cele mai bune ale celorlalți noi le-am văzut, acum să vedem ce se întâmplă în gale!”, a spus juratul Carla’ s Dreams.

Alexandru Stremițeanu a urcat anul acesta pentru a doua oară pe scena ”X Factor”, după ce în ultimii patru ani a încercat să-și găsească o altă pasiune în afară de muzică: ”Am încercat de toate, ospătar, casier, operator call-center, asistent vânzări, dar nu m-am regăsit în niciunul dintre aceste joburi. Tot muzica a rămas pasiunea mea și acum iau lecții de canto.

”Și Cristian Moldovan iubește muzica foarte mult, după ce bunicul lui care a fost preot l-a îndrumat pe acest drum a fost. Carla’ s Dreams, cel care i-a devenit mentor în Bootcamp, a fost convins de talentul lui înainte de primul acord muzical: ”Dacă tu cu timbrul ăsta cânți prost, eu îmi tai ceva”.

Iar după ce l-a auzit cântând a realizat că a avut dreptate: ”Eu cred că băiatul acesta poate să câștige «X Factor»", a spus juratul, după ce l-a ascultat prima dată.  

Cei opt concurenți aleși de jurații ”X Factor” vor intra duminică, 9 decembrie, de la ora 21.30, la Antena 1, în prima gală live din cel de-al optulea sezon. Ștefan Bănică pariază pentru finală pe Doinița Ioniță și Ioana Bulgaru, în timp ce Delia își pune speranțele în Cristina Vasopol și Bella Santiago. Horia Brenciu merge mai departe cu trupele Vox și Diamonds, în timp ce Carla’s Dreams intră în gale cu Alex Stremițeanu și Cristian Moldovan.

Celor opt concurenți aleși de Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams li se va alătura în prima gală ”X Factor” din acest an un concurent salvat de public, care a adunat cele mai multe voturi pe parcursul audițiilor.

Mai multe