Carmen Brumă a trecut prin chinuri cumplite în timpul sarcinii: "A fost groaznic"

20 iulie 2014 15:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Carmen Brumă a vorbit pentru prima dată de când a născut despre experienţa de a aduce pe lume un copil.

Deşi s-a pregătit temeinic şi ştia ce o aşteaptă în timpul naşterii, durerile prin care a trecut au luat-o prin surprindere. A suportat însă totul strângând din dinţi, dar acum nu ar accepta să treacă printr-un asemenea chin.

"Naşterea a durat în jur de 10 ore, însă doar 3 ore au fost de chinuri propriu zise. După această naştere mi-am dat seama că nu am ştiut ce înseamnă durerea. După ce ai trecut prin astfel de dureri, nu te vei mai plânge din cauza unei banale dureri de cap. A fost minunat cât timp a durat anestezia epidurală, nu aveam nicio problemă, vorbeam cu prietenii prin mesaje. Stăteam în sala de naştere şi trimiteam mesaje pe WhatsApp, dar şi fotografii cu sala. Am stabilit cu Mircea ca el să nu fie acolo. Cred că naşterea este un moment de maximă intimitate pe care o femeie trebuie să-l parcurgă singură. La un moment dat s-a întrerupt orice fel de comunicare, după ce au trecut efectele anesteziei. A fost groaznic, deşi nu am ţipat, nu am înjurat medicul, aşa cum vedeţi prin filme", a povestit ea în emisiunea Dincolo de aparenţe.

Din fericire, Carmen şi-a revenit repede după naştere, iar la scurt timp a început deja să iasă în parc cu cel mic. Iubita lui Mircea Badea este o mămică atipică, deoarece atunci când îl scoate pe Vlad la aer profită de ocazie şi face şi câteva exerciţii.

Eu vreau să fiu un exemplu pentru copilul meu, el va face ce va vedea. Trebuie să aibă grijă de trup şi de spirit în egală măsură, dar şi de alte aspecte. Eu vreau să vadă în familie că sportul face parte din igiena personală. Aşa cum îl învăţ să se spele pe dinţi, îl învăţ să facă şi gimnastica de dimineaţă sau un antrenament pe zi. Dacă va vedea asta în familie, asta va prelua. Nu pot să mă îndop cu cartofi prăjiţi , îngheţată şi cârnaţi şi să am pretenţia ca el să mănânce sănătos. Nu mă duc la sală, pentru că nu am timp, dar merg cu copilul în parc şi fac antrenamente. Îmi iau cu mine o salteluţă, o coardă şi fac antrenamente foarte eficiente în perioada în care el doarme. Nu văd de ce ar fi mai eficientă o mamă care stă pe bancă şi mănâncă sticsuri, faţă de mine", i-a mai spus ea Florentinei Fântânaru.

Mai multe