Carmen Brumă, sărbătorită cu un tort cu subînţeles! Reacţia vedetei

12 mai 2018 20:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Chiar dacă au trecut câteva zile de la aniversarea a 41 de primăveri, Carmen Brumă mai are încă parte de surprize! Vedeta a sărbătorită pe podium la Romexpo, unde vineri, a început o nouă ediţie a Târgului Ghidul Miresei. Fosta prezentatoare a rămas fără cuvinte când organizatorii au surprins-o cu un tort special şi un superb buchet de flori.

Carmen Brumă a trăit intens în ultimele zile, protenii şi familia fiind aproape de ea la aniversarea a 41 de ani. Împătimită a sportului, vedeta nu îşi arată vârsta din buletin, dar dacă stăm să ne uităm în actul ei de identitate nu doar că nu credem că anul naşterii este real, ci ne îndoim că încă o mai cheamă Brumă după două decenii de iubire cu Mircea Badea.  

Recent, vedeta a îmbrăcat mai multe rochii de mireasă şi a fost protagonista unei şedinţe foto pentru revista Ghidul Miresei, dar tot nu o bate vreun gând de măritiş. Nici vineri, după ce organizatorii au surprins-o cu un tort special în formă de mireasă, ea nu ar fi spus nimic în plus pe tema căsătoriei, deşi toată lumea se aşteaptă să facă pasul cel mare. Ea povestea de curând că nu are nevoie de acte pentru a oficializa relaţia pe care o are din moment ce în acasă are deja o familie.  

"Longevitatea în cuplu nu are legătură cu nişte simple formalităţi. Sunt suficient de multe acte în viaţa mea în acest moment”, declară Carmen. Întrebată dacă a existat o cerere în căsătorie, Carmen a explicat:  “Da, Mircea a povestit public asta în repetate rânduri. Şi-am primit toate inelele pe care mi le-am dorit”.

În acest weekend are loc la Romexpo o nouă ediție a Târgului Ghidul Miresei, eveniment ce a debutat ieri cu o prezentare de modă inedită. Nico, Genina Ilieș, Diana Dumitrescu, Giulia Anghelescu, Silvia Chifiriuc, Iuliana Luciu, Diana Bișinicu, Roxana Nemeș, Crina Matei, Oana Ioniță, Monica Roșu, Ianna Novac au defilat în ținute atât pentru nuntă cât și pentru alt gen de petreceri, adaptate pentru mai multe stilri vestimentare de la clasic – elegant și până la ținute cu accente rock.  Vestimentațiile au fost alese cu grijă de stilista Adina Buzatu.Pe lângă prezentarea de modă în care cele 12 vedete feminine au strălucit, a avut loc și alegerea celor 3 reprezentante ale sexului frumos care vor intra într-un program de slăbire în cadrul unui concurs organizat de Ghidul Miresei. Concurentele au fost măsurate și cântărite chiar de Carmen Brumă și pe parcursul a 8 săptămâni ele vor slăbi sub atenta ei supraveghere. Câștigătoarea va intra în posesia unui premiu în valoare de 4000 euro ce constă în servicii medicale estetice oferite de o clinică medicală, o rochie de mireasă și o ședinta foto specială.

Mai multe