#Exclusiv Click!

Carmen Brumă, sfaturi pentru doamne și domnișoare. Cum dăm kilogramele jos după masa de Paște?

6 aprilie 2026 11:02

Carmen Brumă (48 de ani) a afișat zilele trecute un nou look, altfel decât cel cu care ne-a obișnuit mereu.

Vedeta a venit total schimbată la o prezentare de modă și a fost aproape de nerecunoscut. 

Carmen Brumă are părul creț natural iar de această dată, pentru că a avut și o ședință foto înainte, a fost convinsă să se lase pe mâna hairstylistului care i-a îndreptat părul.

Astfel, partenera de viață a lui Carmen Brumă, nu doar că a afișat o siluetă de invidiat în rochia lungă, mulată, de culoare maro, pe care a purtat-o, ci a atras privirile și toată lumea se întreba cine este. Părul întins, lung, și imaginea nouă au făcut-o pe vedetă să devină un personaj misterios. Chiar și fiul ei de 11 ani, Vlad, i-a spus că arată altfel decât de obicei, atunci când a ajuns acasă.

Este opera lui Cami Negrea cu care am făcut o ședință foto mai devreme și ea a ținut foarte tare să-mi întindă părul și să-mi facă o astfel de coafură în ideea de a mă  scoate din zona mea de confort. Mi-am propus un alt look față de cel cu care sunt eu obișnuită și să mă vadă altfel și oamenii care mă cunosc. Eu mă simt eu cu părul creț dar îmi place și această variantă. M-a văzut Vlad și mi-a zis că arăt foarte ciudat!”, ne-a spus Carmen Brumă pentru Click!

“Ideal este să ai cel puțin 5 culori în farfurie”

Pentru că se apropie Paștele și oamenii sunt tentați să mănânce în ziua de sărbătoare mai mult decât de obicei, Carmen Brumă care este as în materie de siluetă și mâncare sănătoasă ne-a spus cum dăm jos kilogramele acumulate în timpul meselor de Paște.

Cert este că mâncarea în exces nu face bine.

Trebuie să mănânci câte puțin din toate, să îți faci poftele cu măsură. Proteinele sunt importante și legumele, de toate felurile. Ideal este să ai cel puțin 5 culori în farfurie, adică 5 feluri de legume diferite pe zi și să păstrezi această formulă în toate farfuriile din meniul zilei respectiv. Nu trebuie să ciugulim toată ziua câte ceva ci să avem un repaus alimentar de minim 4-5 ore între mese!”, ne atenționează Carmen Brumă în privința meselor grele și tentante de Paște, pentru a nu avea apoi probleme cu greutatea, pentru că e foarte greu să dai jos în timp scurt toate kilogramele acumulate greșit.

Mai multe