Carmen Galin, plătită regește pentru rolul din «Fram». A dezvăluit chiar ea suma uriașă
Carmen Galin a murit vineri, 13 martie, cu o zi înainte să împlinească 74 de ani, părăsindu-ne la fel de discret precum a și trăit. În 2017, actrița pe care o ştiţi din peliculele de succes „Secretul armei secrete”, „Zâmbet de soare” sau „Secretul lui Nemesis”, a acceptat, după 20 de ani de tăcere, să-şi spună povestea vieţii, în cadrul emisiunii „Garantat 100%" , de la TVR 1.
Carmen Galin i-a declarat atunci lui Cătălin Ştefănescu, gazda producţiei, că pentru rolul lui Frany, din seria „Fram”, unde a jucat alături de Octavian Cotescu, Adrian Vâlcu, Violeta Andrei şi de Gina Patrichi, a încasat exorbitanta sumă de 40.000 de lei (la acea vreme, o Dacie 1300 costa 7.000 de lei). Prima peliculă în care artista a fost distribuită a fost „Saltimbancii”, filmată în 1981, urmată de „Fram”, în 1983, şi de „Un saltimbanc la Polul Nord”, realizată în 1984: „Dar nu prea aveai ce să faci cu banii atunci, nu puteai pleca din ţară, în vacanţe,”, a povestit ea. Ursul polar din cele trei pelicule, realizate de celebra Elisabeta Bostan, fusese adus tocmai din vechiul URSS.
Citește și:
Carmen Galin a murit! Actrița din „Fram” s-a stins cu o zi înainte să împlinească 74 de ani