Carmen Harra a ratat Eurovisionul din cauza gripei
Carmen Mureşan a fost una dintre cele mai bune soliste din Epoca de Aur, remarcându-se cu grupul Trio Express. Din 1983 s-a stabilit în America, unde predă psihoterapie neconvenţională, fiind o clarvăzătoare cu renume. Ea şi-a dorit enorm să se înscrie la Eurovision 2018, însă o răceală puternică, ”neprevăzută”, i-a dat planurile peste cap.
Celebra artistă şi clarvăzătoare Carmen Mureşan (60 de ani) sau Carmen Harra, pe numele ei de ”scenă”, a pus parapsihologia pe primul loc, devenind în America, unde locuieşte din 1983, şi o scriitoare de succes.
Însă muzica va rămâne marea ei dragoste. Drept dovadă, ea s-a înscris la selecţia naţională Eurovision 2018, cu o piesă cu care spera să dea lovitura la marea finală din Portugalia. Din păcate, Carmen şi-a anunţat retragerea, la câteva zile distanţă, din cauza unei răceli puternice, pe care n-a ”prevăzut-o”, aşa cum a nimerit atâtea alte evenimente tragice din acest an, decesul Stelei Popescu, dar şi al Regelui Mihai.
”La finele lunii noiembrie, va fi încă o nenorocire! O mare actriţă va părăsi scena vieţii! Nu dă semne că ar avea probleme de sănătate în acest moment, dar va deceda rapid şi surprinzător pentru toată lumea! Va fi o mare tristeţe în România, fiindcă era o fire veselă şi cu un tonus incredibil! Dramele vor continua. Din păcate, Regele Mihai nu va mai rezista până la sfârşitul anului”, anunţa ea în urmă cu câteva luni.
Carmen Harra are o fiică, Alexandra, care recent s-a căsătorit cu un potent om de afaceri, pe care însă nu vrea să îl prezinte pe contul ei de Facebook, ”de teama energiilor negative”, aşa cum avea să ne spună. Clarvăzătoarea susţine că încă mai vorbeşte cu spiritul soţului ei, Virgil, care a încetat din viaţă în 2009, la numai 59 de ani.
Ei vor trofeul din Portugalia
Mihai Alexandru, compozitorul care anul trecut a dat lovitura la Eurovision, cu piesa ”Yodel It”, interpretată de Ilinca și de Alex Florea, clasându-se pe poziția 7, nu se dă bătut. El și-a prezentat, pe contul de Facebook, melodia ”Walking on water”, interpretată de doi puști foarte talentați, cu care speră să câștige marea finală din Portugalia: ”Aceștia sunt copiii mei, cu care voi participa la Selecția Națională Eurovision 2018. Alexia (15 ani) și Matei (16 ani). Piesa este super, iar copiii minunați! Mergem să ne bucurăm”, a spus el.