Carmen Harra se implică în scandalul dintre Boureanu și fiica lui: "Fata are o imaginație bolnavă"
Scandalul în care a fost implicat Cristian Boureanu luni după-amiază, 12 septembrie, a devenit un subiect intens dezbătut atât la canale de știri, cât și în emisiuni de mondenități. După ce Ioana, fiica de 15 ani a fostului deputat, a strigat în plină stradă, ca din gură de șarpe, că este bătută de părintele său, lucrurile au luat o amploare teribilă.
Cristian Boureanu a ajusn la Secția 2 de Poliție din București, alături de fiica sa, iar la scurt timp a ajuns și mama copilei, Irina, cea de care fostul politician a divorțat în 2004, din cauza infidelității femeii.
Mai multe persoane publice și-au dat cu părerea în stânga și-n dreapta cu privire la acest caz, printre ele și Monica Tatoiu, dar și Carmen Harra. Fosta cântăreață din trupa Trio Expres, acum parapsihlog, este la curent cu tot ce se întâmplă în showbiz-ul nostru, chiar dacă locuiește în America. Subiectul cu Cristian Boureanu și fiica lui adolescentă nu a lăsat-o indiferentă pe Harra, care a spus cuvinte dure cu privire la Ioana.
"Ioana nu înțelege faptele foarte bine, dar va fi foarte afectată pe viitor. Repercusiunile din viața ei privată se vor reflecta în viitor. Sunt foarte convinsă că Ioana nu a fost bătută. Știu că am dreptate și adevărul o să iasă la iveală. Asta este în imaginația ei, are o imaginație bolnavă, are un comportament distructiv, senzația mea e că bea, că stă cu copii care o duc pe o cale greșită. Cred ca ea singură o să spună că nu a fost adevărat ce a spus. Nu se poate întâmpla nimic bun pentru ea, e pe o cale greșită, dar ea nu înțelege și-și crede propria minciunîă că a fost bătută. Ea este de mult timp scăpată de sub control, asta este doar o explozie", a spus celebrul parapsiholog la "Răi da' Buni".