Carmen Șerban, trimisă de medici la biserică: "Nu am păcălit moartea"
Carmen Șerban a mărturisit că doar cu ajutorul divinității s-a vindecat de problemele medicale de care suferea. Într-un interviu tv, aceasta a dezvăluit motivul pentru care fusese la un pas de moarte și cum a reușit să scape cu viață dintr-un accident cu mașina.
Carmen Șerban a reușit să se vindece prin credință de toate problemele medicale pe care le-a avut. Recent, vedeta a suferit un accident din cauza faptului că era prea obosită la volan și a declarat că numai rugăciunile la Dumnezeu au păzit-o. Aceasta a ieșit de pe carosabil, iar mașina a suferit câteva defecțiuni. Atât ea, cât și cealaltă persoană care se afla în automobil cu ea, au scăpat cu viață.
"Nu am păcălit moartea. A fost o tentativă de accident, am ațipit la volan. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine că eu am condus peste 2 milioane de kilometri cu mașina și nu am avut alte probleme. Parcă îmi închidea cineva ochii. Nu s-a întâmplat nimic grav. Eu sunt genul de om care se controloazeă. Până la Bucuresti am venit numai în București. Nu sunt bolnavă, m-am vindecat prin credinţă. Inclusiv medicii m-au trimis la biserică, către Dumnezeu. Eu mă rog Arhanghelului Gavril, dar mă rog şi lui Iisus Hristos şi la Maica Domnului și la alți apostoli. Mă rog de dimineaţă până noaptea. La mine a devenit un mod de viaţă. Nu îi cer nimic lui Dumnezeu, eu îi mulţumesc cu fiecare ocazie, merg des la biserică”, a declarat Carmen Serban pentru AntenaStars.