Casa lui Jessie a fost vandalizată în timp ce filma noul videoclip
Jessie Baneș a trecut prin clipe cumplite atunci când a aflat că locuința ei din Oradea i-a fost vandalizată de hoți, chiar în timpul în care ea filma noul clip al piesei «Să mai minți», pe care a lansat-o de curând.
Fosta concurentă de la Vocea României a lansat de curând videoclipul piesei «Să mai minți» și a declarat că în timpul în care era la filmări, hoții i-au spart casa.
Casa lui Jessie Baneș a fost spartă de hoți când era la filmări
Când a ajuns acasă după filmări, Jessie și-a găsit locuința prădată de hoți, însă acest lucru a încurajat-o. “Consider ca universul functioneaza ca o balanță și că această întâmplare nefericită prevestește succesul noului single".
Atunci când Jessie a aflat că i-a fost spartă casă a trecut printr-un șoc din care și-a revenit cu greu, însă artista a șriut că trebuie să se concentreze pe proiectele muzicale pe care le are acum.
„Am trăit un șoc pentru că eram și departe de casă și pentru că nu am mai pățit așa ceva în viața mea. Îmi era groază oarecum să mă întorc acasă să văd cum hoții mi-au devastat camera și mi-au umblat prin toate lucrurile. A fost un sentiment neplăcut, pe care sper să nu îl mai experimentez vreodată și prin care nu doresc nimănui să treacă. Hoții au furat multe bunuri, inclusiv aurul mamei, însă noi nu ținem banii în casă. Pagubele s-au ridicat undeva la 30.000 de lei”, ne-a declarat Jessie.
Jessie Baneș și-a lansat o piesă nouă
“Consider că «Să mai minți» este cea mai bună piesă lansată de mine până acum, și le-am spus Theei și lui Silviu din start că îmi transmite un vibe foarte bun. Sunt foarte mulțumită de cum a ieșit videoclipul, regia fiind una inedită și comprimând cadre nemaîntâlnite până acum pe piața muzicală din România”, a declarat Jessie.