Câștigătorii "Românii au talent, semifinala 2"! Ei sunt cei 3 concurenți care merg în finală
Emoțiile se apropie de final, aceștia sunt cei trei finaliști de la "Românii au talent, semifinala 2". Ei au așteptat cu nerăbdare voturile publicului, cu siguranță nu a fost o alegere ușoară, dar aceștia se pare că au produs cea mai puternică impresie.
Anisia Gafton, Nadia Buduruși și Florin Zgăvârdici, acompaniat de Constantin Bardan sunt cei trei finaliști la "Românii au talent, semifinala 2" desemnați de membrii juriului în urma voturilor publicului. Decizia nu a fost ușoară, dar nici grea, potrivit afirmației lui Flroin Călinescu, dar cei trei se pare că au impresionat cel mai mult publicul.
Anisia Gafton a interpretat un număr foarte amuzant de Stand Up Comedy. Ea este prima femeie care a ales comedia pentru a atrage simpatia publicului și a juriului. carisma și amuzamentul său au stârnit numeroase aplauze și chiar l-a făcut pe Pavel Bartoș să se rușineze. Ea a fost prima aleasă pentru a merge în finală.
Nadia Buduruși a interpretat un dans la bară ce-ți taie răsuflarea. De această dată, bara a fost una mobilă, ceea ce a făcut execuția acrobațiilor mult mai dificilă. După ce a suferit o interveție chirurgicală pe cord și la coloana vertebrală, Nadia a continuat să practice sport de performanță li, spune ea, este ceea ce a menținut-o în viață. Prestația ei a fost impecabilă și a ajutat-o să fie cea de-a doua desemnată pentru a merge în finală.
Bătălia pentru cel de-al treilea finalist s-a dat între Ionuț Scripcaru, un talentat pianist și Florin Zgăvârdici, acompaniat de Constantin Bardan. Sarcina de a-l alege pe finalist a revenit juriului. Florin Călinescu l-a ales pe Ionuț, dar Mihaela Rădulescu și Andra l-au desemnat pe Florin Zgăvârdici. Decizia finală i-a aparținunt lui Andi Moisescu; deși nu i-a fost ușor să aleagă între două numere artistice la fel de bune, l-a desemnat pe Florin Zgăvârdici.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!