Câştigătorul „Chefi la cuţite” se pregăteşte de nuntă. Cum arată iubita lui!
Mihai Munteanu (32 de ani), alias Munti, concurentul care a câştigat sezonul şase din „Chefi la cuţite” (Antena 1), se pregătește de însurătoare și intră în afaceri. Elevul lui Sorin Bontea e mai bogat cu 30.000 de euro, valoarea premiului de la „Chefi la cuțite”.
Marţi, 22 ianuarie, s-a încheiat cel de-al şaselea sezon al emisiunii „Chefi la cuţite” şi cel care a câştigat cei 30.000 de euro e Mihai Munteanu „Munti”, cel care a făcut parte din echipa lui chef Sorin Bontea. Câştigătorul a anunţat că urmează să se însoare cu Elena Botgros, iubita lui. Cei doi vor face pasul curând, însă şi-ar dori să se căsătorească pe o insulă exotică.
Munti a povestit că iubita lui, Elena Botgros, a fost vrăjită cu dulciurile pe care i le-a preparat cu dragoste. „Au fost mai multe prăjituri pe care i le-am trimis, mărul în foietaj al lui Florin Dumitrescu şi Lava. În 8 luni am luat 12 kilograme de când sunt cu el”, au povestit cei doi la „Xtra Night Show” (Antena 1).
În plus, Click! a aflat că tânărul bucătar va intra în afaceri cu mâncare alături de alţi foşti colegi din concurs, Marian şi Alex. „Am primit o ofertă OK şi o să vedem ce va ieşi”, a mai spus el. Concurentul a povestit că a ajuns să participe la „Chefi la cuţite” din greşeală. „M-a înscris prietena mea, «Creața», fără să știu. Pe tot parcursul concursului, am fost susținut de moldoveni. Nu m-am așteptat niciodată să câștig. Mi-am dorit să ajung aici. M-am văzut acolo și mi-am dovedit ce voiam. Concursul te face să tragi din ce în ce mai mult și ajungi în primii cinci, apoi te gândești «Ce ar fi să ajung în primii trei?». În finală, spui «Ce ar fi să câștig?»”, a spus Mihai Munteanu la „Xtra Night Show”.
În urmă cu câțiva ani, Mihai Munteanu a lucrat într-un restaurant din Anglia, unde la început spăla vase. Datorită chef-ului bucătar, a ajuns să gătească. „A fost ciudat, pentru că spălasem trei oale toată viața mea. Dar m-am descurcat, iar unul dintre bucătarii de acolo mi-a oferit o șansă”, a povestit Mihai.