Cât au costat silicoanele Antoniei! Și-a plătit operația cu banii de pe un concert
Solista şi-a remodelat sânii pentru a doua oară la începutul lunii.Antonia (30 de ani) a vrut să îşi facă un cadou pentru 12 aprilie, când îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Aşa că a apelat la renumitul medic estetician Radu Ionescu.
Nemulţumită de forma sânilor ei şi de faptul că aceştia erau puţin lăsaţi, artista s-a lăsat pe mâna specialistului care a reuşit să îi aducă bustul la o formă mult mai reuştiă, mai tonică, iar intervenţia a costat 5.000 €. În iulie 2015, înainte de a treia naştere, iubita lui Alex Velea (35 de ani) a mai trecut o dată pe la clinica altui medic, unde a lăsat aceeaşi sumă. Astfel, în ultimii aproape cinci ani, Antonia a cheltuit 10.000 € pe silicoane, echivalentul a două concerte de-ale ei.
Acum Antonia e supermulţumită de rezultatul intervenţiei şi, la recomandarea medicului, a renunţat temporar la sport. Antonia are trei copii: Maya (9 ani), din mariajul cu Vincenzo Catellano (34 de ani) şi Dominic (6 ani) şi Akim (4 ani), din relaţia cu Alex Velea.