Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor
Se apropie sezonul petrecerilor de balul bobocilor, iar elevii şi studenţii vor pe scenă cei mai tari artişti. În funcţie de bugetul pe care îl au însă liceele şi facultăţile încep să taie de pe listă solişti cu pretenţii şi să se orienteze asupra celor pentru care onorariul nu depăşeşte o mie de euro. Printre cel mai bine cotaţi artişti se numără Delia, Connect-R, Smiley, Andreea Bălan, dar vin puternic din urmă şi nume noi industria muzicală cum sunt Cortes sau Alina Eremia.
Pentru o seară reuşită de bal este nevoie şi de o atmosferă pe măsură, aşa că elevii şi studenţii care se ocupă de organizare planifică din timp ca să-şi aducă cei mai buni artişti. Nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg, însă sunt solişti care de dragul puştilor lasă din preţ sau chiar poartă mai multe discuţii pentru a le face pe plac copiilor şi a le oferi un concert de neuitat. Sunteţi curioşi să aflaţi cât cer Delia, Andra, Smiley, Andreea Bălan, Elena Gheorghe, Lora, Connect-R, Dj Project sau Cortes pentru câteva ore de cântat la balul bobocilor? Click! a aflat onorariile celor mai în vogă cântăreţi de la noi.
Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor. Andra are recital de o oră
Deşi a devenit pentru a doua oară mămică şi are un program extrem de încărcat, surse din apropierea artistei au dezvăluit pentru Click! că Andra încă mai merge atunci când nu are alte evenimente de onorat la balurile bobocilor. Din păcate, elevii şi studenţii ar trebui să vină cu mulţi bani de acasă pentru a se bucura de un asemena concert. Onorariul Andrei pentru o oră cu trupa ei din care mai fac parte cinci persoane se ridică la nu mai puţin de 5.000 de euro.
Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor. Smiley urcă pe scenă contra sumei de 5.500 de euro
Foarte solicitat este Smiley, atât la concerte, cât şi la balurile de boboci. Artistul este dispus să mai lase din preţ, dacă elevii care îl cheamă au noroc şi în acea zi artistul nu are niciun eveniment programat, deşi acest lucru este puţin probabil să se întâmple. În mod normal, juratul de la "Vocea României" merge la balurile de boboci contra sumei de 5.500 de euro. La jumătate de preţ se vinde, prietenul Alex Velea. "Fratziwear" cere doar 2.500 de euro pentru un concert în faţa elevilor.
Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor. Delia vrea 3.000 de euro
Dacă vă imaginaţi că Andra este o solistă cu un onorariu uriaş, nici Delia nu este departe de ea. Artista care a scos anul acesta hit după hit şi-a modificat simţitor tariful. Astfel, că nici în concerte nu mai este la fel de accesibilă. Pentru o seară de bal, artista cu părul verde cântă pentru nu mai puţin de 3.000 de euro. La ora actuală, Delia este una dintre cele mai cerute artiste de pe piaţa muzicală, piesele ei făcând furori printre adolescenţi şi nu numai.
Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor. Connect-R are un onorariu de 2.600 de euro
Connect-R merge şi el la petrecerile elevilor şi studenţilor. Pentru o atmosferă incendiară, artistul urcă pe scenă alături de un dj şi de doi dansatori, aceasta fiind formula specială pentru bal pe care solistul o agreează. Pentru trupa lui, artistul are un onorariu frumuşel. El cere 2.600 de euro. Aproape de el este şi Andreea Bănică. Artista este solicitată la balurile bobocilor şi nu le refuză dacă în buzunar îi intră 2.500 de euro.
Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor. Andreea Bălan, preferată elevilor
Andreea Bălan are agenda plină în această perioadă. Deşi este chemată să cânte la petrecerile elevilor, artista nu va fi în următoarea perioadă în ţară, căci are mai multe concerte de susţinut în America. Pentru cei interesaţi, însă să o aibă în anii următori la deschiderea balului trebuie să ştie, că artista cere în jur de 2.200 de euro pentru câteva ore în care face spectacol pe scenă. Cortes, artistul cu care ea a lansat ultima piesă, este mai accesibil elevilor. Aşadar, cei cei îl vor la bal trebuie să strângă 700 de euro. Elena Gheorghe şi Anna Lesko au şi ele onorarii care ajung la 2.200 de euro.
Cât cer vedetele ca să cânte la balul bobocilor. Dj Project şi Adela Popescu vor 1.700 de euro
Adela Popescu şi Dj Project pot să facă o atmosferă de neuitat la balul bobocilor. Artiştii au un onorariu de 1.700 de euro. Lavinia cere 1.800 de euro. Alina Eremia vrea 1.500 de euro, în timp ce Cabron şi What's Up nu urcă pe scenă fără 1.500 de euro. Deepside Deejays cântă în schimbul a 1.500 de euro, Grasu XXL vrea 1.700 de euro, Akcent fac spectacol pentru 1.800 de euro, Ami urcă pe scenă în faţa puştilor pentru 1.200 de euro, iar Dj. Sava alături de un Mc animă atmosfera contra sumei de 900 de euro. La toate aceste sume de adaugă bineînţeles TVA.