#Exclusiv Click!

Cât costă haina purtată de Gabriela Lucuțar „Regina Întunericului”, după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „E cadou!”. Experții în blănuri dezvăluie prețul

15 noiembrie 2024 10:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gabriela Lucuțar, vestita patroană de pompe funebre, și-a făcut apariția, ieri, 14 noiembrie 2024, la o zi după înmormântarea lui Silviu Prigoană, într-o scurtă din blană foarte scumpă. Cât costă, de fapt, am aflat, în exclusivitate, de la expertul în blănuri Daniel Mărgărit. Iată ce spune „Regina Întunericului” despre importanța unui look impecabil, indiferent în ce domeniu activezi. 

S-a ocupat de funeraliile omului de afaceri Silviu Prigoană

Gabriela Lucuțar s-a ocupat de înmormântarea lui Silviu Prigoană, omul de afaceri care a încetat din viață marți,12 noiembrie 2024, în urma unui infarct, în timp ce se afla la un local din Bran. Nu a oferit însă prea multe detalii, privind organizarea funeraliilor, din cauza contractului de confidențialitate semnat cu fiii lui:

„Eu și Silviu eram buni prieteni, discutam și despre înmormântarea lui, dar nu credeam că va fi atât de repede, era încă foarte tânăr. Avea un suflet de aur, a fost unul dintre oamenii pe care i-am apreciat. Mi-a lăsat o listă cu dorințele sale, pe care i le voi îndeplini.

Eu îi mai ziceam: „Când veți muri, voi fi babă în baston!”. Râdea atunci, și el credea că va trăi mult.Nu am voie să dezvălui detalii, am un contract de confidențialitate, în acest sens, cu fiii lui Silviu Prigoană”, ne-a declarat Gabriela Lucuțar, exclusiv pentru Click!

Cât costă, de fapt, haina ei de chinchilla?

La o zi după înmormântarea omului de afaceri, care a avut loc, în mare secret, miercuri seară, la Cimitirul Evanghelic Lutheran, din București, Gabriela Lucuțar a purtat o scurtă din blană foarte scumpă, despre care a spus numai atât:

„Am primit-o în dar, nu știu cât costă”, a fost răspunsul ei, pentru Click!

Am cerut însă părerea expertului în blănuri Daniel Mărgărit:

„Este o haină foarte frumoasă, din chinchilla, în valoare de 6.000 de euro. Este foarte scumpă. Această blană este pretențioasă, necesită o atenție deosebită de îngrijire. Se vede că nu este cumpărată recent”, ne-a spus Daniel Mărgărit, exclusiv pentru Click!

Gabriela Lucuțar: „Îmi place să fiu elegantă. Chiar și în cimitir, la înmormântări”

De altfel, într-un recent interviu, pentru Click!, patroana de pompe funebre Gabriela Lucuțar ne povestea cât de importantă este imaginea, în calitate de om de afaceri, indiferent de domeniul în care activezi:

„Tunsoarea scurtă mă reprezintă, nu m-aș mai vedea cu părul lung, deși necesită foarte multă atenție și îngrijire, trebuie aranjat mereu la salon, e mult mai complicat și mai costisitor să ai o tunsoare scurtă. Îmi place să fiu elegantă.

Chiar și în cimitir, la înmormântări, mai port pantofi cu toc, deși nu sunt mereu confortabili. Dar, țin la imaginea mea, nu pot purta adidași la un costum scump”.

Cine este „Regina Întunericului” Gabriela Lucuțar?

Gabriela Lucuțar, numită și Regina Întunericului, deține o firmă de pompe funebre. S-a ocupat nu numai de înmormântarea lui Silviu Prigoană, ci și de cea a Mioarei Roman.

A participat la emisiunea „Imperiul Leilor”, de la  Pro TV, în speranța că va putea obține o finanțare de două milioane de euro, pentru afacerea ei, construirea unui crematoriu uman:

„Nu se poate realiza acest crematoriu uman, mai există unul în București, este nevoie de foarte mulți bani, am nevoie de susținere financiară”, ne mai spunea Gabriela Lucuțar, exclusiv pentru Click!

Mai multe