Cât curaj! Andreea Bălan revine pe scenă luna viitoare

30 aprilie 2019 19:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Bălan (34 de ani) a fost la un pas de moarte, în luna martie, după ce a adus-o pe lume pe mezina familiei, Clara, cea de-a doua fiică a ei. După cele trei operaţii, una de cezariană, şi alte două de înlăturare a unor hematoame, artista a anunţat că revine pe scenă.

Blondina are programat deja un show de proporţii, la Arenele Romane,  pe 11 şi pe 12 iunie, alături de alţi artişti de calibru, 3 Sud Est, Pepe, Simona Nae şi Akcent.  Pentru a-şi recăpăta mobilitatea, Andreea Bălan s-a întors şi la repetiţii, în sala de sport, alături de dansatoarele ei, dar şi de Petrişor, cu care a câştigat argintul, în 2007, în Mexic, la campionatul Internaţional de dans: “Hei dragilor, am intrat în sala de repetiţii cu echipa mea minunată. Ne pregătim de vară. Eu deocamdată sunt mai mult cu privitul, ei dansează în mega forţă, dar eu mă simt bine şi abia aştept să dansez şi eu”, a scris Andreea Bălan pe pagina sa de Instagram. Artista susţine că din punct de vedere vocal poate urca pe scenă în orice clipă, căci face vocalize şi acasă. Artista a fost ca o albinuţă de Paşte, pregătind împreună cu mama sa pilaf cu legume, salată de crudităţi, dar şi chifteluţe. Iar de la George Burcea, soţul ei, Andreea a învăţat să gătească un delicios cozonac cu nucă.

Mai multe