FotoCât de mari au crescut băieții lui Laurențiu Reghecampf și ai Corinei Caciuc. Imaginea care i-a emoționat pe fani
Momente emoționante pentru Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf, odată cu o nouă etapă importantă din viața fiului lor. Partenera antrenorului a publicat pe rețelele de socializare o fotografie de familie realizată în cadrul unui eveniment dedicat copiilor și a transmis un mesaj scurt, dar plin de emoție despre băiețelul lor cel mare.
Fotografie de familie cu micuții Liam și Landon
Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și se bucură de viață alături de cei doi băieți ai lor, Liam și Landon Abram. Cei mici au crescut văzând cu ochii și par să fi moștenit multe dintre trăsăturile tatălui lor, după cum se poate observa și în fotografia publicată recent de Corina. În dreptul imaginii, aceasta a transmis un mesaj scurt, dar plin de emoție: „Un băiețel care crește prea repede”, care marchează finalul anului de grădiniță.
„Cei doi băieți ne-au apropiat foarte mult pentru că ne petrecem mult timp împreună cu ei”
Începutul relației dintre Corina și antrenorul de fotbal a fost un subiect aspru controversat, însă cei doi au rezistat în fața criticilor și au dovedit că iubirea este mai puternică decât orice.
În trecut, Laurențiu Reghecampf mărturisea că în relația cu Corina Caciuc, comunicarea este de mare ajutor, iar faptul că discută despre orice subiect îi ajută să își consolideze relația.
„Discutăm foarte mult. Comunicare. Discutăm mult chiar pe tema asta. Eu de multe ori o întreb pe Corina cum de a stat cu mine. Orice femeie o lua la fugă. Să te facă cineva zi de zi zob peste tot și să te facă în toate felurile, la un moment dat te plictisești de chestiile astea. Dar tocmai lucrurile astea ne-au apropiat foarte tare. Stăm mult timp împreună și discutăm orice lucru care apare sau care există între noi.
Nu exclud nici faptul că cei doi băieți ne-au apropiat foarte mult pentru că ne petrecem mult timp împreună cu ei. Nu am avut chestia asta de relație toxică. Fugim de treaba asta. Dacă există momente în care unul dintre noi e mai afurisit – discutăm imediat”, a spus Reghe în podcastul „Ameritat” cu Ameri Nasrin.