Cât s-a stilat soacra Antoniei de când s-a mutat la Capitală! Cine a inspirat-o

11 octombrie 2017 11:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Constantina Velea a întinerit datorită nepoţilor. Şi-a schimbat coafura, culoarea părului, poartă haine tinereşti şi debutează şi la televizor. Mâine, 12 octombrie, de la 21.15, o vom vedea la Antena 1, la show-ul prezentat de Dan Bittman, „Aici eu sunt vedeta”. Noi avem imagini în premieră.

Familist convins, Alex Velea (33 de ani) aplică acum cu Antonia (28 de ani) şi cu cei doi copii ceea ce a primit şi el în copilărie: atenţie, dragoste, susţinere. Despre părinţii lui, Constantina şi Ion Velea, a vorbit mereu la superlativ, aşa că nu ne-am mirat când aceştia şi-au schimbat viaţa la 180 de grade, mutându-se din Craiova, în Bucureşti, ca să aibă grijă de nepoţii Dominic (2 ani şi 10 luni) şi Akim (10 luni). N-au trecut nici doi ani de la mutare, iar doamna Velea a început să împrumute deja ceva din aerul şic de Bucureşti. Cel puţin asta reiese din imaginile de faţă, pe care Click! vi le prezintă în avanpremiera emisiunii de mâine seară, „Aici eu sunt vedeta”, de la Antena 1.

Constantina Velea îşi face apariţia în platou pe tocuri, în pantaloni strâmţi, cu o cămaşă superbă, albă, şi cu un zâmbet larg pe faţă. Coafura tinerească şi culoarea naturală a părului o întineresc cu cel puţin 10 ani. Ea vine la TV alături de fiul ei, ca să îi pună în dificultate pe Mihaela Cernea, Andrei Duban și Ionuț Iftimoaie, primele trei celebrități invitate alături de copiii lor în show-ul prezentat de Dan Bittman.

Mama lui Velea va povesti o întâmplare din copilăria fiului său, însă nu va termina dezvăluirile, căci deznodământul trebuie să fie ghicit de cei trei părinți celebri din platou. Cu acest prilej, doamna Velea va dezvălui faptul că micul Alex era un mare colecționar de “vietăți care circulă prin iarbă”, respectiv șopârle, gușteri, dar și de insect, precum bondarii.

Şi Antonia are o mamă superbă

Tot o bunicuţă de revistă este şi mama Antoniei, frumoasa Denise Iacobescu. La 50 de ani, bruneta este adesea văzută mergând pe bicicletă, face sport la sală şi se îngrijeşte la saloane. Nici n-au zice că are doi nepoţi. Anul acesta a debutat şi ca manechin, fiind solicitată pentru mai multe prezentări de modă. “De la vârsta de 12 ani am descoperit cremele şi produsele de îngrijire pentru ten. Folosesc creme de gălbenele, care costă câţiva lei, dar şi produse de marcă. E important să te demachiezi şi să te hidratezi, deoarece, cu vârsta, tenul se usucă. Crema cu vitamina A face minuni în jurul ochilor şi, ca să evit ridurile de expresie, nu ies din casă fără ochelari de soare. Acasă am aparatura necesară: dispozitive manuale pentru curăţare, cele cu ultrasunete. Le am pe toate pentru că am fost şi cosmeticiană”, ne povestea mama Antoniei.

Mai multe