Câtă suferință! Kassandra Rotariu se pregătește pentru a 48-a operație la picior!

27 iulie 2018 13:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

O viață de coșmar are Kassandra, fiica adoptivă a fostului mare fotbalist Iosif Rotariu. Micuța, în vârstă de 12 ani, suferă de osteomielită, boală care îi topește oasele. Acum face fizioterapie, însă se pregătește sufletește de o nouă intervenție chirurgicală la piciorul stâng.

Kassandra a uitat să zâmbească. Spitalele din Franța, unde a fost operată de zeci de ori, au devenit a doua casă a micuței cu ochi triști. A trecut prin 47 de operații, la mâni și la picioare, însă necazurile continuă, căci urmează o altă intervenție chirurgicală la piciorul stâng, mai scurt cu 11 cm față de cel drept. 

Însă, până să se interneze iar, Kassi este nevoită să facă ședințe de fizioterapie. “Fata este acum plecată la spital în Franța cu soțul meu. Face pentru prima dată kinetoterapie și fizioterapie. Mi-a zis doctorul că nu o mai operează dacă nu face aceste ședințe, trebuie să facă vreo 30. Îmi este tare milă de ea, îmi spune tot timpul că o doare corpul, i-am promis că atunci când vine din Franța o să meargă la masaj”, a declarat Dana Rotariu pentru Click! 

Kassandra a avut o copilărie de coșmar. Propria bunică a aruncat-o de la etaj, a ars-o cu ţigara, a desfigurat-o cu acid sulfuric, i-a smuls unghiile şi i-a dislocat maxilarul. 

Dar acesta nu este singurul necaz al familiei Rotariu! În urmă cu o lună, Romina Rotariu, fiica cea mare, a fost implicată într-un scandal grav. Tânăra, în vârstă de 33 de ani, a fost acuzată că ar fi bătut cu sălbăticie un copil, la grădinița din Timișoara, unde ea lucra. “Fata cea mare este și acum în stare de șoc, este sub control judiciar, o dată pe săptămână merge la poliție. Acum stă acasă, nu mai lucrează, o să vedem peste două luni dacă o să se deschidă procesul în acest caz”, a mai adăugat Dana Rotariu.

Mai multe