Cătălin Botezatu a ajuns din nou pe mâna medicilor din Turcia. Cum se simte designerul

12 noiembrie 2020 21:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Designerul şi juratul emisiunii "Bravo, ai stil, Celebrities", are din nou probleme de sănătate. Cătălin Botezatu (53 de ani) a ajuns iar pe mâna medicilor turci şi a plecat de la filmările emisiunii de la Kanal D direct ca să se trateze şi să facă analize.

Eva Pavel, consilier medical pentru spitalele din străinătate şi prietena creatorului de modă, ne-a povestit exclusiv ce s-a întâmplat. ”În luna mai, Cătălin a făcut o serie de investigaţii în România, care au fost transmise medicului cardiolog ce i-a montat stenturile în urmă cu mai mulţi ani, iar în baza acestora, domnul doctor Alp Burak i-a solicitat să vină cât mai urgent la spital. Din mai până acum, din cauza programului încărcat, nu a ajuns. În prezent e în etapa de investigare, iar în urma controalelor făcute la cardiologie (ecografii, test de efort etc.) şi a simptomelor apărute, ce-l îngrijorau, doctor Burak a considerat că e necesară extinderea schemei de investigaţii. Urmează să fie văzut de mai mulţi specialişti din endocrinologie, nefrologie şi chirurgie”, ne-a povestit "îngerul păzitor" al designerului.

Cătălin Botezatu, operat de cancer la colon în Turcia

Creatorul de modă se plângea de dureri foarte mari la nivelul abdomenului chiar şi după operaţia de apendicită pe care a suferit-o în vara anului trecut. Atunci, medicii i-au spus că de apendice sunt prinşi nişte săculeţi suspecţi care trebuie îndepărtaţi chirurgical pentru a nu se transforma în altceva. Ulterior, designerul a încercat să-şi vadă de proictele sale în modă şi a plecat la un târg la Atlanta, neglijând problemele de sănătate. Apoi a ajuns la o clinică din Istanbul pentru că abia mai putea să suporte durerile acute pe care le avea.

"Sufeream foarte tare din punct de vedere fizic, deşi pozele de la mine de pe Instagram arătau altceva. Nu am trecut niciodată prin astfel de dureri. Tot ce vreau este să fiu sănătos şi să mă fac bine. E foarte greu când moartea îţi bate la uşă. Am trecut pe lângă moarte. Am oprit practic cancerul. (...) M-am speriat când am văzut cum arată operația. Sunt două cusături, una cu niște capse de metal, pe interior. A fost o durere groaznică după ce s-a dus anestezia. Au fost mulți medici, multe asistente în salon. Eram conectat la nu știu câte aparate, la nu știu câte fire. Am zis: «Doamne, ce am pățit? Ce mi se întâmplă?!»", povestea atunci Cătălin Botezatu, aproape cu lacrimi în ochi, de pe patul de spital din Turcia.  

Mai multe