Cătălin Botezatu se reface după operaţii cu şedinţe de meditaţie
Se menține tânăr și nimeni nu îi dă cei 52 de ani împliniți pe 3 decembrie, iar Cătălin Botezatu are de câțiva ani buni o rețetă proprie de regenerare a organismului. Creatorul de modă călătorește foarte mult în locuri exotice nepoluate, unde beneficiază de condiții ideale pentru meditație.
Astfel, după ce recent a suferit două intervenții chirurgicale, de apendicită și la cot, Bote s-a urcat în avionul cu destinația Asia. S-a oprit în Singapore, iar apoi, de ieri, a ajuns în Indonezia, în Insula Bali. Peisajul de vis l-a inspirat pe designer care s-a înviorat cu o ședință de meditație. „Am început ziua cu o ședință de meditație, la 250 de metri altitudine deasupra Oceanului Indian”, a spus el pe rețelele sociale. Botezatu stă în resortul ecologic de lux „Six Senses Uluwatu”, unde o noapte de cazare ajunge la aproximativ 300 de euro.