Cătălin Măruţă o aşteaptă pe Andra în oraşul lui Brâncuşi. Află de ce!

23 mai 2010 8:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

Piaţa Prefecturii Gorj va găzdui în această seară un spectacol de zile mari. Andra, Connect-R şi Direcţia 5 vor concerta până spre miezul nopţii, Zilele Municipiului Târgu-Jiu fiind încheiate cu un foc de artificii.

Măruţă, soţul Andrei, a ajuns încă de ieri în oraşul natal, urmând ca solista să ajungă la Târgu-Jiu cu câteva ore înainte de a urca pe scenă.

Cel mai îndrăgit cuplu din showbiz-ul romanesc va fi prezent astăzi la Târgu-Jiu.

Andra şi Cătălin Măruţă nu vor veni împreună în oraşul lui Brâncuşi, întrucât solista a avut astăzi un concert la Constanţa, iar Cătălin a preferat să-şi aştepte soţia la Târgu-Jiu.

Eu am ajuns ieri la Târgu-jiu, iar Andra va veni astăzi şi vom rămâne la părinţii mei până mâine. Deocamdată sunt cu nişte prieteni la Stăneşti, la bunicul meu“, a declarat Cătălin Măruţă.

Acesta este foarte apropiat de părinţii săi. „Nu i-am văzut de săptămâna trecută, când au fost la noi la Bucureşti. Am fost naşi, iar părinţii au fost alături de noi“, mai spune prezentatorul emisiunii “Happy Hour”.

Citeşte şi:Andra şi Cătălin Măruţă au fost naşi de cununie

Mai multe