Câţi ani de puşcărie riscă agresorul fiicei lui Enache

11 iulie 2014 19:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

A trecut prin clipe cumplite şi nu vrea ca agresorul ei să scape nepedepsit. Fiica lui Adrian Enache a fost, ieri, la Institutul de Medicină Legală pentru ca medicii să stabilească gravitatea rănilor pe care fata le-a suferit în urma atacului brutal.

După declaraţia pe care a dat-o în faţa poliţiştilor de la Secţia 2, Diana a fost nevoită să se prezinte, ieri, împreună cu părinţii ei, Corina şi Adrian Enache, dar şi cu avocata familiei, Katia Cicală, la IML. Fata de 17 ani le-a arătat medicilor fiecare rană şi le-a spus că atacul portarului îi provoacă coşmaruri.

Agresorul, până la 5 ani de puşcărie

“S-a efectuat expertiza medico-legală. Clienta mea, Diana Enache, ca parte vătămată, a fost supusă examenului de specialitate şi urmează să se elibereze certificatul medico-legal. S-a constatat că există leziuni produse cu un cuţit.

Cel mai probabil, certificatul va fi eliberat săptămâna viitoare”, ne-a declarat avocata Katia Cicală. Actul va ajunge apoi la dosarul aflat pe masa anchetatorilor de la Secţia 2 Poliţie. În funcţie de numărul de zile de îngrijire medicală, agresorul Dianei, libanezul Riad Ali Kanaan, riscă să stea la puşcărie de la 6 luni, la 5 ani. El este acuzat de loviri şi alte violenţe.

Mai multe