Catinca Roman, mai rebelă decât fiica de 18 ani
Cine nu le cunoaşte, ar băga mâna în foc că sunt surori. Catinca şi Calina Roman, mamă şi fiică, mănâncă modă pe pâine, iar asta se vede la fiecare apariţie publică a lor. Recent, fotoreporterii Click! le-au surprins la o sesiune de cumpărături, îmbrăcate ultimul răcnet şi accesorizate cu gust.
Catinca Roman are 49 de ani, iar Calina, 18, însă din punct de vedere vestimentar parcă au făcut schimb de roluri. Catinca este mult mai îndrăzneaţă, poartă haine tinereşti şi face tot felul de combinaţii excentrice, iar Calina preferă stilul elegant şi culorile calde.
Aşa le-am surprins şi noi prin Dorobanţi, la o ieşire ca între fete şi se pare că s-au distrat de minune. Tunse aproape la fel, vopsite cu aceeaşi culoare, un blond platinat, fetele Roman au luat la rând magazinele de haine din zonă şi nu au plecat cu mâna goală. De remarcat că, la prima vedere, mama era mai excentrică decât fiica, putând o geacă muştar, cu stele aurii, ochelari asortaţi, eşarfă galbenă, pantaloni mulaţi, ghete cu imprimeu leopard şi un rucsac imens, inspirat din moda masculină.
Calina avea pardesiu bej, beretă neagră, bocanci, bluză fină, din dantelă, şi o geantă elegant, roşie. Au râs, au glumit, au butonat telefonul, iar la un moment dat au avut parte de o surpriză: le-a ieşit în cale Făt Frumos Marian Ionescu, liderul de la Direcţia 5, care a reuşit, de-a lungul timpului, să înnebunească jumătate din showbiz-ul feminin.
Şi Catinca i-a căzut în mreje în urmă cu aproape două decenii, însă cei doi au rămas amici după despărţire. Când au dat nas în nas în plină stradă, Catinca şi Calina l-au sorbit din priviri pe artist, care le-a pupat, cu foc, pe amândouă. Au pălăvrăgit vreme de câteva minute, după care Marian s-a întâlnit cu soţia Octavia Geamănu, iar fetele Roman şi-au continuat plimbarea. Pesemne l-au bârfit un pic pe rocker-ul Ionescu, căci aveau un zâmbet larg pe faţă şi priviri complice. De altfel, Catinca a recunoscut că nu are secrete faţă de fiica ei şi că sunt confidente.
“Se întâmplă să mai şi dormim împreună, mai ales atunci când este vacanţă. Şi-atunci, ne trezim împreună, ne luăm micul dejun în pat şi ne uităm la un serial. După care ieşim ori la un film ori să ne uităm prin magazine, mergem poate la un spectacol sau la un concert. Calina e mai mondenă decât mine, dar e firesc, are altă vârstă. Eu prefer alt gen de distracţii”, povestea Catinca pentru revista “OK!”
Calina e mondenă de mică
Pentru că se trage dintr-o familie de renume, bunicul ei fiind fostul premier al României, Petre Roman, Calina nu avea cum să treacă neobservată. Mama ei, creatoare de modă, a luat-o cu ea la toate prezentările, iar mătușa, mondena Oana Roman, a introdus-o în high-life-ul dâmbovițean. Și tatăl Calinei a făcut parte din această lume, Bebe Dumitrescu fiind un coregraf și un dansator cunoscut. De altfel, după despărțire, Catinca a fost și mamă, și tată pentru Calina. „Eu cumulez ambele funcţii pentru moment, tatăl ei nu a intervenit deocamdată decât în rarele momente de criză majoră, atunci când i-am cerut ajutorul”, ne povestea Catinca într-un interviu.