Catinca Roman rupe tăcerea! A fost victima unor abuzuri sexuale
În contextul în care tot mai multe actrițe au declarat că au fost abuzate sexual de producătorul american Harvey Weinstein, multe femei și-au făcut curaj și au spus și ele prin ce drame au trecut. Nu doar actriţele au suportat avansuri neplăciute şi au fost victimele abuzurilor colegilor sau superiorilor. Catinca Roman a avut curajul de a povesti momentele de groază prin care a trecut.
Catinca Roman a postat un mesaj pe Facebook în care a povestit despre abuzurile cărora a fost supusă. Catinca este revoltată de faptul că astfel de gesturi nu sunt povestite de către victime şi consideră că autorii ar trebui să fie demascaţi, iar tăcerea ruptă.
“Nici nu ştiu cu ce să încep: profesorul de la şcoală care mă pipăia la meditaţii, muncitorii de pe stradă cu gesturile obsene, tipul dubios din autobuz care profita de aglomeraţie şi se lipeşte de tine făcându-şi simţite protuberanţele dezgustătoare sau şeful care se propunea de amant la întâlnirile în doi şi apoi mă sublima în toate felurile posibile la întâlnirile cu întregul colectiv? Sunt multe de povestit. Trăim într-o societate cu mentalităţi medievale, greu de schimbat. Din acest motiv nu trebuie să tăcem!”, a scris Catinca Roman pe pagina personală de Facebook.