Catrinel Menghia, prima «ședință foto» alături de fetița ei, Caroline!

1 martie 2019 21:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Catrinel Menghia o obișnuiește deja pe fetița ei cu camerele de fotografiat, realizând o mică ședință foto a cărei vedetă este micuța Caroline. Modelul a publicat imaginile pe rețelele de socializare, iar admiratorii ei s-au declarat „îndrăgostiți” de bebelușa adorabilă.

Catrinel Menghia a devenit mămică pentru prima oară în luna februarie a acestui an și se bucură de fiecare moment petrecut alături de fetița ei, micuța Caroline. Deși a fost primită în famile în urmă cu doar câteva zile, bebelușa este deja răsfățata casei, având parte de întreaga atenție a părinților, dar și a patrupedului celor doi, care o veghează pe micuță la capul pătuțului, nu cumva să i se întâmple ceva rău. 

Catrinel Menghia, primele imagini cu micuța Caroline

Pentru a împărtăși frumoasele sentimente prin care trece în prezent și cu admiratorii ei virtuali, Catrinel a publicat pe rețelele de socializare o serie de imagini adorabile alături de fetița ei, care i-au bucurat nespus pe urmăritorii virtuali ai vedetei. Caroline este un bebeluș sănătos și „bucălat”, care și-a ales deja jucărioara preferată alături de care doarme, un ursuleț de pluș de mărimea ei. 

Fotografiile în cauză au reușit să strângă rapid mii de like-uri din partea internauților, pe rețelele de socializare. Catrinel Menghia şi-a dorit foarte mult să aibă un copil și a făcut eforturi pentru a deveni mămică. Pe parcursul sarcinii modelul a întâmpinat foarte multe greutăţi. Vedeta a fost nevoită chiar să îşi facă și injecţii subcutanate. Chiar dacă avea pe abdomen vânătăi, asta nu a împiedicat-o să lupte şi să devină mămică, potrivit Antena Stars. 

Catrinel Menghia a dat vestea sarcinii când burtica era deja vizibilă

Catrinel Menghia este cât se poate de discretă cu viaţa ei privată. Modelul şi-a dezvăluit târziu burtica de gravidă, când era deja însărcinată în 5 luni. Despre bebeluşul din burtică ştiau doar apropiaţii ei, care au şi păstrat foarte bine secretul. Toamna trecută, şatena a apărut la o gală într-o rochie elegantă din dantelă neagră care i s-a mulat perfect pe abdomenul de gravidă.

Deşi a publicat imagini de la gala festivă la care a fost invitată de prinţul Albert de Monaco la Opera din Monte Carlo, vedeta a reușit să-și ascundă sarcina pe reţelele de socializare. Imagini cu ea însărcinată au fost surprinse însă de fotografii străini, iar ulterior, actriţa a început să dea detalii despre sarcină şi să se și pozeze cu burtica la vedere. 

Mai multe