Ce a făcut Ilie Năstase chiar de ziua lui Brigitte. Are legătură cu Amalia

7 iunie 2018 10:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Brigitte Năstase a povestit ce a făcut soțul ei doar cu câteva ore înaintea petrecerii aniversare a ei. Brigitte și Ilie au parte de multe probleme în ultima vreme, iar de curând cei doi au fost surprinși în diverse ipostaze agresive pe străzile din București.

Brigitte a mărturisit în cadrul unui interviu faptul că Ilie s-ar fi întâlnit înainte de petrecerea ei aniversarăă cu fosta soție a tenismenului, lucru care a deranjat-o foarte tare. Pe lângă faptul că Brigitte nu știa că Ilie merge să vizioneze un film cu Amalia, el ar fi întârziat mai mult timp la petrecere. 

„Mi-a fost greu, în anumite anturaje, ca, după un pahar, chiar cu mine de mână să abordeze alte fete. A fost dureros, lucru pe care eu nu l-am acceptat niciodată. M-a deranjat foarte mult, în momentul în care am împlinit 40 de ani, el a ajuns după o oră jumate la ziua mea și am aflat ulterior că fusese cu fosta lui soție la un film”, a declarat Brigitte Năstase în cadrul unei emisiuni tv de la Antena 1.

Brigitte i-a cerut lui Ilie să se convertească la religia penticostală

„Eu i-am cerut lui Ilie… prețul pe care i l-am cerut este spiritual, nu material”, a continuat Brigitte Năstase în cadrul aceluiași interviu, mărturisind că are o relație foarte apropiată cu divinitatea și citește Biblia zilnic.

Mai multe