Ce a făcut Lori în avion cu pilotul român şi stewardesele din Oneşti!

1 februarie 2017 14:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

La întoarcerea din Thailanda, solista s-a simţit în avion, ca acasă la mama. Asta pentru că două dintre stewardese erau chiar din oraşul ei natal, Oneşti, judeţul Bacău.

În doar şapte zile petrecute în Bangkok, Thailanda, Loredana Groza (46 de ani) a trăit aventuri cât pentru o vacanţă de o lună. Şi, de parcă peripeţiile din Asia nu ar fi fost de ajuns, solista a avut parte de inedit şi în avion, la întoarcerea în România. Pe cursa Bangkok-Dubai-Bucureşti, solista a avut ocazia să dea peste două stewardese originare tocmai din Oneşti, oraşul ei natal, prilej cu care au depănat amintiri despre cunoștințe comune. Mai mult, cele două stewardese au ţinut să-i anunţe şi pe colegii lor străini că în avion se află o adevărată vedetă! "Ea e diva României!", aşa a fost introdusă Loredana, care s-a aflat în aeronavă alături de fiica ei, Elena (18 ani).

Jurata de la "Vocea României" (PRO TV) a făcut cunoştinţă chiar şi cu pilotul aeronavei, tot român, prilej cu care a intrat în cabină, după aterizare, mărturisind că mereu a fost fascinată de zbor. „Am fost în Bangkok în urmă cu 21 de ani, iar acum l-am revăzut cu totul altfel, alături de fiica mea. Am zburat până la Bangkok și ne-am cazat apoi la Millenium Hilton, un hotel situat pe malul râului Chao Phraya. Am stat la etajul 18 și am avut de acolo cea mai frumoasă priveliște posibilă asupra întregului Bangkok. Au fost șapte zile de experiențe frumoase, de care îmi voi aminti mereu cu drag și nostalgie”, declară Loredana.

În vacanţă, Lori s-a ocupat şi de partea spirituală, nu doar de plimbări, distracţii şi experienţe culinare. Într-una din zile, solista a vizitat templele și Palatului Regal din Bangkok. Prima oprire a avut loc Wat Pho, complexul de temple budiste ce conține și vestita statuie imensă, din aur, reprezentându-l pe Budha întins. În fața templului a primit de la un călugăr o brățară de ață roșie, pentru ca apoi să o binecuvânteze.

Mai multe