Ce băiat mare are Axinte!  Soția actorului s-a chinuit șase ani ca să-l aibă pe Eduard

1 iunie 2021 18:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Împlinirea unui părinte nu se compară cu nimic! Florin Petrescu (52 de ani), actorul care a interpretat personajul Axinte în “Vacanța mare”, are o căsnicie fericită de peste 9 ani cu o blondă superbă, pe nume Carmen (44 de ani), și au împreună un băiat care se pregătește să își facă buletinul.

Eduard are 14 ani și este bucuria familiei. Este înalt, datorită sportului pe care îl practică de câțiva ani, este un adolescent chipeș și are rezultate bune la școală. “Eduard este un copil foarte bun, ne face mândri ca părinți. Nu seamănă deloc cu mine, e leit maică-sa. E frumos, are 1,70, aproape cât mine pentru că face sport, este foarte bun la baschet. A încercat și cu fotbalul, dar nu era prea ok. Ce să spun, sunt un tată mândru”, ne-a spus Axinte de Ziua Copilului.În trecut, Carmen a povestit prin ce greutăți a trecut ca să devină mamă. A făcut multe tratamente ani la rând. “Timp de şase ani, m-am împrietenit cu toţi medicii. Am făcut multe tratamente, iar când am renunţat, a venit şi copilul. Probabil am fost mai relaxaţi şi aşa a apărut şi el”, a povestit Carmen. 

Mai multe