Ce cadou a primit Adela Popescu de la mama ei
Adela Popescu se pregătește să-i dăruiască lui Radu Vâlcan primul lor copil, un băiețel, în doar câteva luni. Mama vedetei se numără, cu siguranță, printre cele mai bune prietene ale ei. Este femeia căreia îi cere sfaturi, iar cu privire la sarcină și la viitoarea postură de mămică cine poate fi mai potrivită pentru a o sfătui dacă nu chiar mama sa?!
Cu ocazia Mărțișorului, Adela (29 de ani) a primit un cadou cu totul deosebit de la cea care i-a dat viață. Vedeta a povestit pe blogul personal că a primit de la mama ei cel mai frumos dar, "lecții de viață pe care am de gând să le notez în jurnalul inimii și am să îl deschid doar cu cheia sufletului, atunci când viața îmi mai aruncă o provocare".
Citește aici câteva dintre vorbele de multe ori amuzante ale mamei Adelei. Amuzante, dar pline de înțelepciune.
Printre îndemnurile mamei se află cuvinte referitoare la viața de familie, la viață în general, dar și mici trucuri feminine.
- Vopsește-te, machiază-te, poartă tocuri, mărgele, buze roșii, unghii lungi. Vin ani mulți în care n-o să mai poți.
- Nu te certa cu nimeni. Iar când o faci, să fie definitiv.
- Dacă cineva nu îți răspunde la salut, gândește-te că nu te-a auzit, nu că are ceva cu tine. E mai bine pentru psihic. Și, în ultimă instanță, tu contezi.
- Să nu te panichezi dacă ai musafiri și în frigider ai doar ouă, roșii și pâine. Cu puțină imaginație îți poate ieși o tocaniță delicioasă.
- Nu împărtăși nimănui secretele tale. Nu de teamă că te va trăda din răutate, ci că n-o să înțelegă cât sunt de importante pentru tine.
- Să naști natural dacă poți. E…natural.
- Poartă scurt cât poți.
- Fără glume fizice cu bărbatul tău. La un moment dat nu vor mai fi glume. Se vor transforma în vânătăi.
- Nu există copii răi, doar copii cu părinți răi.