Ce cadouri ciudate a primit Mirela Boureanu Vaida cu ocazia Revelionului

30 decembrie 2014 15:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

E deja tradiţie ca în fiecare an Mirela Boureanu Vaida să încingă petrecerea în noaptea de Revelion la Antena 1, „La Hanu’ Mirelei”, în compania unor prieteni dragi: Laura Lavric, Nicoleta Voica, Matilda Pascal Cojocãriţa şi Ştefan Cigu, Daniela Condurache, Steliana Sima, Dinu Iancu Sălăjanu, Cornel Borza, Cornelia şi Lupu Rednic, Nea Mărin si mulţi alţi invitaţi-surpriză.

Şi cum atunci când mergi în vizită, nu mergi cu mâna goală, invitaţii care îi vor trece pragul Mirelei în acest an vin însoţiţi de o mulţime de cadouri inedite. Îndrăgita interpretă Ami îi aduce Mirelei un cadou foarte util în aceste luni de sarcină – o pernă cu telecomandă.

„Numai aşa o să stau cu perna în mână!”, a glumit frumoasa hangiţă.

Perfecţionistul Nea Mărin o surprinde şi el pe Mirela cu o pereche de papuci cu gazon, să aibă mereu primăvara în  suflet, in vreme cu Ruby îi aduce frumoasei prezentatoare un cap de duş cu microfon, pentru că ştie cât de mult îi place să cânte, ori de câte ori are ocazia.

Ce-mi place să fiu gravidă, dacă e, să ţin cont, să rămân şi anul viitor, să vedem ce cadouri mai primesc!”, a mărturisit Mirela Boureanu Vaida.

Mai multe