Ce concurentă a fost eliminată de la „Bravo, ai stil!”, după a doua gală, și cine a fost descalificat

5 februarie 2017 12:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 4 februarie, a fost difuzată cea de-a doua gală la „Bravo, ai stil!”, însă prima în care au fost făcute eliminări.

Din cele 14 concurente, câte au fost la începutul concursului, au rămas numai 12, una dintre ele fiind eliminată conform voturilor, iar cealaltă fiind descalificată pentru că a încălcat regulile.

Gala a început cu o veste proastă din partea prezentatoarei. Numai 13 concurente au intrat în platoul „Bravo, ai stil!”, iar Ilinca Vandici a explicat ulterior ce s-a întâmplat. Ea a anunțat că una dintre ele, Iuliana, „a eșuat lamentabil în a-și asuma responsabilitățile ce au venit odată cu participarea” la concurs și a fost descalificată.

Cea care nu a reușit să atragă simpatia telespectatorilor și, implicit, voturile lor în primele două săptămâni la „Bravo, ai stil!” a fost Alexandra, având cu numai 0.1% mai puține voturi decât Dănuța, care a rămas în competiție.

Pe de altă parte, concurenta care a reușit să cucerească publicul a fost Adela, care a primit cele mai multe voturi dintre toate, mai exact 17.1% din ele. 

Mai multe