Ce copii frumoşi au băieţii de la Proconsul! Artiştii i-au făcut actori în noul lor videoclip

30 octombrie 2018 12:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Proconsul a lansat "Visele care nu dorm", o nouă piesă în colaborare cu Uddi, fostul concurent de la X-Factor, iar în videoclip apar copiii artiştilor. Membrii trupei au povestit cum au ajuns să filmeze alături de puştii lor, care s-au descurcat ca şi cum ar fi avut ore întregi petrecute pe platourile de filmare.

Proconsul se află la a doua colaborare cu Uddi, fostul concurent X-Factor, care a reușit să cucerească topurile muzicale în ultimii ani. Artiștii au lansat împreună “Visele care nu dorm”, o piesă sensibilă care te întoarce în copilărie.

“Mesajul piesei, așa cum am încercat să ilustrăm și cu videoclipul, este că visele întotdeauna se împlinesc, dar nu nepărat în ordine şi nici aşa cum ne-am imaginat in copilarie. Videoclipul a fost făcut de către colegul și prietenul nostru Emi Petruț, care a făcut și regie și film și scenariu, acesta fiind al cincilea proiect pe care îl facem împreună. Filmările la videoclip au durat trei zile și au avut loc la casa de vacanță a lui Bodo, la studioul nostru de la sala de repetiții și la biserica 43, locuri de altfel foarte apropiate sufletului nostru”, au povestit artiștii.

În rolurile principale au fost distribuiţi doi băieţi

Pentru că știu cât este de greu să lucrezi cu copiii, băieții de la Proconsul au venit cu ei de acasă. Astfel, puştii din videoclip sunt cei ai artiștilor. "Copiii trebuie răsfățați. A fost mai simplu să lucrăm cu ai noștri”, au adăugat băieții trupei Proconsul. În rolurile principale au fost distribuiți Mathias și Ştefan, copiii lui Dragoș Dincă şi ai lui Robert Anghelescu, Filip și Daniel Marin, cei doi băieţi ai lui Bodo, Cezar, fiul lui Traian, Sarah Dincă şi Mara Stefănescu. 

Citeşte şi:

Bodo de la Proconsul vrea ca băiețeii lui să știe că sunt adoptați: «N-am vrut să-i minţim»

Bodo de la Proconsul: “Cine eşti tu să te joci de-a Dumnezeu?"

Bodo de la Proconsul: «Îmi ador soția! Sunt pur și simplu fericit»

Mai multe