Ce copii mari are Doroftei! Băiatul cel mare s-a săturat de viața din România și s-a mutat în Canada

27 septembrie 2018 14:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Leonard Doroftei are 48 de ani și se mândrește cu copiii lui. Are o fată de 15 ani și doi băieți care sunt cu un cap mai înalți decât el. ”Ei sunt bogăția mea”, ne-a spus ”moșul” emoționat. Mai ales că fiul cel mare s-a săturat de viața din România și s-a mutat în Canada.

Leonard Doroftei are o familie unită, iar el a arătat mereu că este un tată şi un soţ model. Tocmai de aceea și relația cu Monica, nevasta lui, durează de 28 de ani. O viață de om, timp în care au conceput trei copii: unul mai frumos ca altul.

Primul adus pe lume a fost Adi, 23 de ani, care este student la Drept, dar anul acesta a întrerupt cursurile.

”A luat o pauză și a plecat din țară, în Canada, acolo unde avem casă. Are de gând să se stabilească acolo”, ne-a povestit fostul boxer despre fiul său cel mare, care a cochetat cu politica. A fost membru PSD Prahova, dar cum nu s-a regăsit în această lume a renunțat.

Leonard Doroftei spune că are o familie fericită

Alex este mijlociul, are 20 de ani și este anul II la Facultatea de Fizică Nucleară, din cadrul Universității București. Dar toți ochii sunt ațintiți către Vanessa, mezina familiei Doroftei. O adolescentă de 15 ani, frumoasă și cu rezultate bune la învățătură.

Este elevă la cel mai prestigios Colegiu din Ploiești: Mihai Viteazu. ”Este clasa a IX- a la Filologie-engleză”, ne-a precizat tatăl ei.

”Nu ne plictisim niciodată, de obicei activitatea noastră principală este să o admirăm pe Vanessa”, a povestit cu umor Alex. Asta în timp ce Monica Doroftei spune că familia ei foarte fericită și îl numește pe Leonard ”prințul ei”.

Doroftei: ”Copiii nu ne-au auzit certându-ne”

Totodată, fostul sportiv a punctat faptul că el nu s-a certat niciodată cu Monica. „Copiii mei nu ne-au auzit o dată certându-ne”, a mărturisit Leonard, care nu s-a sfiit să recunoască că a fost un băiat de cartier, pe care boxul la disciplinat.

Cei doi s-au cunoscut în casa mătușii lui Doroftei, pe când el avea 20 de ani, iar viitoarea lui soție 16 ani.

Cum banii strânși din sport, celebrul ploieștean a deschis un pub în orașul său natal la care a fost obligat să renunțe.

De anul trecut, a luat-o de la capăt și muncește cot la cot cu angajații săi la noua terasă deschisă pe Stadionul Ilie Oană.     

Mai multe