Ce decizie a luat Bianca Drăguşanu după ce a fost jefuită la cumpărături

15 aprilie 2017 10:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

O sesiune de shopping s-a terminat prost pentru Bianca Drăguşanu, care în Joia Mare a rămas fără un accesoriu preţios după ce a fost jefuită. Blonda a fost dispusă chiar să ofere recompensă celui care îi va returna bunul, dar văzând că nu are succes s-a lăsat păgubaşă şi a decis să-şi comande un alt produs identic.

Bianca Drăguşanu şi-a luat gândul de la perechea de ochelari de care a fost deposedată şi a renunţat să mai spere într-o minune. Fosta asistentă tv şi-a comadat pe Internet un alt produs, dar a rămas dezamăgită când a văzut că perioada de livrare este foarte lungă. Vedeta le-a povestit prietenilor că abia peste două luni va putea din nou să-i poarte prin oraş.

"Într-un magazin cu prețuri mici, am probat și eu o geacă... Aveam acești ochelari la mine(nu conteaza brand-ul), pe care îi pusesem inițial pe bancheta de lângă cabină. Bineînțeles, au dispărut. Ideea e că acest model nu-i stă bine oricui, așa că draga mea făcătoare de bine în Joia Mare, te rog frumos să-mi înapoiezi ochelarii și promit că te voi răsplăti pe măsură...nu de alta, dar erau cadou de la nașa mea și țin mult la lucrurile primite de la oamenii dragi! Aștept mesaj în privat, în caz că i-a găsit cineva și mă revanșez", a scris Bianca pe rețelele sociale.

Deși Bianca s-a eschivat din a dezvălui despre ce firmă este vorba, poza pe care a publicat-o i-a făcut pe admiratorii ei să ghicească de îndată. Obiectul furat este marca Celine și are un preț deloc de neglijat, în jur de 400 de euro.

Mai multe