Ce dramă pentru «Coana Chiva»! Soţul ei se operează luni de cancer

15 aprilie 2018 19:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fermecătoarea actriţă, care pe vremea comuniştilor a fost model, trece din nou prin clipe dramatice. Luni, 16 aprilie, soţul Nataşei Raab (64 de ani) va ajunge din nou pe masa de operaţie, din cauza unui cancer la vezică. Deşi o fire pozitivă, vedeta se pare că a fost copleşită acum de acest necaz, mai ales că în trecut s-a luptat şi ea cu un cancer uterin.

E toată numai un zâmbet, aşa cum o ştim din telenovelele „Inimă de ţigan” şi „Regina”, dar şi din celebrele reclame la produse lactate, “prea bune, prea ca la ţară”, unde interpretează rolul Coanei Chiva. Însă în spatele zâmbetului, Nataşa Raab, cândva un manechin de succes în prezentările Zinei Dumitrescu, ascunde o dramă greu de suportat. Zilele trecute, actriţa şi-a anunţat fanii de pe Facebook că boala soţului ei, medicul Val Guţul, a recidivat, aşa că acesta se va opera din nou.

„Pe soţul meu îl operează luni (n.r. azi), iar eu mă simt total nefolositoare. Nu am chef de nimic, vreau să mă odihnesc”, a scris actriţa, iar confesiunea ei a primit peste 250 de mesaje de încurajare.

Anul trecut, la Gala Premiilor Gopo, dar şi anul acesta, în martie, la un eveniment organizat de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), Nataşa Raab ne-a spus că soţul ei se simte mai bine. „Soţul meu are un cancer de vezică urinară. E foarte greu când ai un pacient medic, pentru că nu e uşor să-l «prosteşti» să facă ce vrei tu. El spune că ştie mai bine ce e bine şi cum e bine să facă. Dar să sperăm că, dacă-şi face tratamentul, va fi bine”, ne declara Nataşa Raab.

Cei doi au aproape 37 de ani de căsnicie şi se iubesc la fel ca la început. Actriţa, care joacă la Teatrul Naţional din Craiova, nu şi-a ascuns nici ea problemele de sănătate, mai ales că din această cauză nu au avut niciodată moştenitori. „Ultima mea şansă de a avea copii s-a dus acum 16 ani, când am învins un cancer uterin şi am făcut o histerectomie. Imediat după aceea a venit moda cu inseminările in vitro, dar eu nu mai aveam în ce să inseminez. Nu am copii, însă am mulţi studenţi şi fini”, ne povestea actriţa anul trecut, la “Premiile Gopo”.

“Mi-am dorit foarte mult copii şi ultima mea şansă s-a dus atunci. Norocul meu a fost că soţul meu, fiind medic, şi-a dat seama că ceva nu e în ordine. M-am mişcat destul de repede şi m-am operat. Cred că Dumnezeu a fost lângă mine, la fel şi soţul meu, care m-a pus să fac nişte citostatice post-operator. Acest lucru mi-a dat şanse să lupt cu aceste celule canceroase”, a povestit Nataşa Raab şi la Prima TV.

Cum a ajuns să facă reclamă la iaurt

Este o actriţă remarcabilă, însă din 2010, de când a devenit Coana Chiva, Nataşa Raab nu poate scăpa de această poreclă.

“Nu mai contează ce roluri am făcut în teatru, în ce filme am jucat sau ce premii am obţinut, acum când merg pe stradă, mulţi zic «ia uite-o pe actriţa care o joacă pe Coana Chiva, curtea marţială a lactatelor»”, ne-a spus ea. A obţinut rolul acesta dintr-o întâmplare. “Eram la o probă pentru un film şi mi s-a spus că alături e un casting pentru o reclamă. Pentru că mai aveam de aşteptat cu proba am intrat acolo. Mi s-a pus un batic pe cap şi mi s-a spus să rostesc cu un pic de accent ardelenesc celebra frază de acum. Văzuseră peste 1.000 de actriţe”, ne-a mai declarat Nataşa Raab.

Mai multe