Ce face Alina Eremia pentru a fi celebră peste hotare

20 ianuarie 2018 22:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fosta solistă din trupa LaLa Band îşi doreşte, la fel ca multe dintre colegele sale, să reuşească să devină un nume în muzica internaţională. Astfel că, după mai multe colaborări, echipa Alinei Eremia a găsit soluţia potrivită.

Alina Eremia (24 de ani) se poate lăuda cu o carieră de invidiat, de la o vârstă fragedă. Alina s-a facut cunoscută publicului prin serialul “Pariu cu viaţa”, iar pasiunea pentru muzică s-a transformat într-o carieră de succes. În urmă cu două luni, solista a lansat primul său álbum, care s-a numit “360”, şi pentru care a primit premiul “Albumul anului”. Materialul conţine hituri precum “A fost o nebunie”, “Cum se face” şi “Poartă-mă”, una dintre cele mai difuzate piese în 2017. Cu toate acestea, solista şi echipa ei şi-au dorit să ajungă în topurile internaţionale şi se pare că sunt pe cale să o facă. Şi asta pentru că l-au contactat pe Monoir, care a cucerit lumea cu hitul “The Violin Song”, cu care a adunat peste 1.000.000 de căutari pe Shazam și peste 60 de milioane de vizualizari pe YouTube. Şi un numai cu piesa aceasta a avut succes, ci și cu alte melodii produse de el. Aşa că Alina șiMonoir au intrat în studio şi au realizat un nou single.

Este vorba  despre o coproductie Cat Music, Thrace Music si MediaPro Music, iar piesa se numeşte “Freeze”. Aceasta a fost compusă de Monoir împreună cu Maline Johansson, Herman Gardarfve şi produsă în studioul Thrace Music. Videoclipul, în regia lui Ionuţ Trandafir, redă în imagini stilul de viață urban marocan. “Am compus «Freeze» în Suedia, alături de Maline şi Herman, doi compozitori foarte talentaţi. E o piesă care m-a pus puţin pe gânduri, deoarece nu ştiam cine ar putea să o interpreteze, iar după ce am finalizat-o, m-am gândit la Alina Eremia şi mă bucur că am făcut asta, pentru că vocea şi interpretarea ei au reuşit să depăşească orice aşteptare. De data aceasta, mă veţi auzi cântând alături de Alina”, a declarat Monoir. “«Freeze» e o piesă specială, care reinventează beat-uri din folclor! Am acceptat propunerea lui Monoir de a cânta alături de el pe această piesă fără să stau pe gânduri. Noi doi ne-am cunoscut la studio, în timpul unei sesiuni pentru primul meu album solo, «360», şi ne-am înţeles perfect. Sunt sigură că şi vouă o să vă placă mult piesa şi că o să îi daţi play de mai multe ori, la fel cum am făcut şi eu după prima audiţie!”, ne-a spus Alina Eremia. 

Mai multe