Ce face Crina Abrudan de când a dispărut din televiziune
Mai bine de trei ani s-au scurs de când Crina Abrudan, frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 1, a renunţat la televiziune şi nici nu a mai bătut palma cu alte trusturi de presă. Prezentatoarea şi-a cumpărat un apartament într-un complex rezidenţial de lângă Bucureşti şi după ce a văzut că i-a ieşit bine partea de design interior, şi-a încercat norocul şi în afaceri.
Crina Abrudan (38 de ani) a dispărut de la pupitrul ştirilor sportive de la Antena 1, dar nu stă degeaba. Fosta prezentatoare de la Antena 1 a încheiat contractul cu trustul Intact şi este liberă pe piaţă, dar se pare că nu pare deloc tentată să revină în breaslă. Recent, blonda şi-a anunţat pritenii fericită că şi-a deschis o mică afacere "acasă". În complexul unde şi-a achiziţionat în urmă cu trei ani un apartament, vedeta a cumpărat un spaţiu pe care l-a amenajat special pentru copii, transformând totul într-un loc de joacă.
"După aproape un an de muncă, am deschis Lana's Playground. În caz că a crezut cineva că nu am mai renovat/vopsit/construit nimic anul trecut, s-a înşelat. Da, are numele Lanei şi are suficient fuchsia!", a anunţat mândră Crina.
Fosta ştiristă are fler în afaceri, căci a simţit că în zonă copiii nu au prea multe posibilităţi de distracţie, şi a denumit locul după numele căţeluşei sale, Lana, pe care o iubeşte enorm.
Crina Abrudan formează un cuplu de şapte ani cu fostul fotbalist, Gabi Popescu.