Ce face Mirela Vaida înainte de a intra în pâine la "Acces Direct"
Mirela Vaida îi va lua locul de luni (3 aprilie) Simonei Gherghe la "Acces Direct", iar înainte de a prelua frâiele emisiunii, prezentatoarea şi-a dedicat ultima zi din weekend familiei. La rândul ei proaspăt întoarsă dintr-un concediu de maternitate, fosta gazdă "Mireasă pentru fiul meu" va avea zilnic două emisiuni pe mână la Antena 1.
Astfel, Mirela le va da întâlnire telespectatorilor începând cu ora 14:00, în cadrul quiz-show-ului matrimonial „2k1”, iar de la ora 17:00, aceasta revine în platoul „Acces Direct”, cu subiecte mondene, dar şi cu poveşti de viaţă emoţionante şi invitaţi speciali. Înainte însă de a începe programul cu două emisiuni zilnic, vedeta Antenei 1 îşi încarcă bateriile alături de cei doi copii ai săi, Carla şi Vladimir.
"M-am bucurat de un weekend cu o vreme superbă şi am stat numai afară cu copiii. Am fost în pădure, în parc, la locurile de joacă pentru copii, iar duminică, am repetat acelaşi traseu. Alergăm, ne jucăm, mâncăm, ne spălăm, dormim şi o luăm de la capăt. Mă bucur cât de tare pot de ei, înainte de a intra în programul cu două emisiuni zilnice, pentru că luni, de la 17:00, vă dau întâlnire în platoul «Acces Direct». Mulţumesc lui Dumnezeu, copiii sunt sãnãtoşi şi atunci simt cã am puterea sã le fac pe toate!", a declarat Mirela.
Îndrăgita prezentatoare este recunoscătoare că, deşi va prezenta zilnic douã emisiuni live, are timp şi pentru familie. "Programul nostru este foarte bine organizat. Chiar dacã de luni ne vedem şi dupã-amiezele, la «Acces Direct», voi avea timp dimineaţa să ies cu ei în parc, să îi duc la piscină de două ori pe săptămână, pentru că au început amândoi lecţiile de înot. Vladimir stă deja în picioare, este mult mai precoce decât Carla”, a declarat Mirela Vaida.