Ce face zilnic Mihaela Tatu pentru a-şi menţine silueta: «Mi-e drag de mine»

12 ianuarie 2018 20:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mihaela Tatu, fosta prezentatoare a emisiunii ”De 3x femeie”, a mărturisit recent cum a reuşit să slăbească atât de mult, dar şi cum îşi menţine silueta.

Fosta prezentatoare tv nu se opreşte din slăbit, aceasta a declarat că vrea să mai slăbească încă şase kilograme, şi pentru acest lucru are un regim strict pe care-l respectă. Vedeta se trezeşte dimineaţa la ora 7 pentru a face sport, mănâncă după un regim sepcial, iar apoi merge la masaj.

Pentru ea, relaţia cu Dumnezeu este primordială, fapt pentru care, vedeta îi mulţumeşte în fiecare dimineaţă pentru că i-a mai fost dăruită încă o zi în care poate experimenta şi pentru a învăţa, aşa cum a declarat pentru Antena Stars.

"Eu îmi doresc să trăiesc, oricât aş trăi să fiu sănătoasă. De la ora 7, până la 9 dimineaţa fac sport, apoi eu ţin şi dietă şi apoi masaj de 2-3 ori pe săptămână. Am slăbit 23 de kilograme. Mai vreau 6 kilograme. Mă trezesc şi mulţumesc că mi s-a mai dat o şansă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă trezesc. Mă trezesc dimineaţa şi pun zâmbetul pe buze. Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în sac. Mi-e drag de mine", a delcarat Mihaela pentru Antena Stars.

Mai multe