Ce făceau colegii Iuliei Vântur din Pro Tv când vedeta a dat buzna peste ei

17 mai 2017 9:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Iulia Vântur face un adevărat tur de forţă de când s-a întors în România. Îşi vizitează familia şi prietenii, dar şi colegii din Pro Tv. Ocupată până peste cap în India, acolo unde cariara ei muzicală a explodat, vedeta a fost nevoită să renunţe la proiectele pe care le avea în ţară, respectiv emisiunea "Ferma vedetelor", preluată acum de actriţa Monica Bîrlădeanu.

Nostalgică, Iulia Vântur nu putea să revină în ţară fără să treacă pe la Pro Tv, locul de care o leagă atâtea amintiri. De altfel, săptămâna trecută, vedeta a fost invitata lui Cătălin Măruţă, căruia i-a povestit cum se desfăşoară cariera ei în India. Prezentatoarea a recunoscut că în momentul în care a renunţat la pupitrul ştirilor la care se afla în paralel cu emisiunea "Dansez pentru tine" a avut mai mult timp pentru a sta în India. Dar concursul de dans pe care l-a prezentat alături de Ştefan Bănică jr. se pare că i-a intrat adânc în inimă Iuliei. Vedeta a urmărit noul format prezentat de Mihaela Rădulescu şi Cabral şi a intrat în sala de repetiţii alături de coregrafii show-ului, pe care i-a prins repetând tocmai pe piesa ei în hindi "Every night and day" şi a fost foarte impresionată. revederea a fost una emoţionantă, ca de altfel toate întânirile pe care vedeta le-a avut în aceste zile cu apropiaţii ei. 

Mai multe