Ce femei au trecut prin patul lui Florin Piersic
Ursitoarele au fost darnice cu Florin Piersic. I-au dăruit şarm, talent şi frumuseţe, aşa că femeile făceau coadă la uşa lui. Povestea lui de amor cu Angela Similea a fost de notorietate, însă Mărgelatu’ a găsit loc în inimă pentru mult mai multe doamne fermecătoare. La ceas aniversar, pentru că miercuri va împlini 80 de ani, Click! te invită să afli toate secretele marelui actor.
Pe cât de bogat îi e palmaresul artistic, pe atât de numeros e şi cel sentimental. Florin Piersic, care pe 27 ianuarie va schimba prefixul şi va împlini 80 de ani, nu şi-a pierdut nici acum din şarm. Îndrăgitul actor născut la Cluj a frânt numeroase inimi, a trăit poveşti de iubire picante, demne de scenariul unui film de la Hollywood. Pe lângă cele trei soţii, Tatiana Iekel (83 de ani), Anna Széles (73 de ani) şi Anna Torok, cea cu care îşi împarte viaţa şi acum, Piersic a avut numeroase idile, fiind recunoscut drept un mare crai. Prima pe care a dus-o la altar a fost actriţa Tatiana Iekel. Povestea lor a debutat la Paris, în anul 1958, iar după doi ani de amor pasional şi-au unit destinele.
Căsnicia nu a durat decât până în anul 1974, iar din relaţia lor a rezultat un copil, Florin Piersic Jr., care a îmbrăţişat meseria părinţilor săi. “E un om care ar fi trebuit să fie liber toată viaţa. Era un crai veşnic curtat. Se îndrăgostea de toate partenerele cu care juca, iar la un moment dat s-a îndrăgostit atât de tare de una dintre partenerele lui, încât i-am spus că e mai bine să ne despărţim”, a povestit, la un moment dat, Tatiana Iekel despre Florin Piersic.
După despărţirea de Tatiana, Florin a cunoscut-o pe actriţa Otilia Barbath, însă idila s-a terminat prost: femeia l-a prins pe nestatornicul actor cu o studentă la Teatru, pe nume Gabriela Vlad.
Cei doi şi-au trăit amorul pe platourile de filmare, însă şi această poveste a fost pasageră. În scurt timp, viaţa i-a scos-o în cale pe superba actriţă de origine maghiară Anna Széles, de care Florin s-a îndrăgostit în autobuz. În 1975 s-au căsătorit, iar în 1976 a venit pe lume fiul lor, Daniel.
Pasiunea se stinge de tot în 1985, când Piersic şi Széles divorţează, actriţa mutându-se în Ungaria cu copil cu tot. Dragostea pentru sexul frumos nu l-a ferit de infidelitate, aşa că în perioada în care era căsătorit cu Anna Széles, Florin Piersic a reluat, pentru scurt timp, relaţia cu Gabriela Vlad, până când aceasta s-a mutat în Israel. Dar ce credeţi, în scenă intră şi superba Angela Similea (69 de ani), pe care tot tumultuoasa viaţă artistică a făcut-o să se îndrăgostească de Piersic. Pentru Florin n-a contat că are acasă o nevastă superbă, precum Anna Széles, şi a căzut în mrejele Angelei.
Florin Piersic şi Angela Similea au alcătuit cel mai frumos cuplu de pe scenă, iar în viaţa reală au trăit o poveste de dragoste interzisă. Florin Piersic era căsătorit cu Anna, iar Angela Similea se afla la a doua căsnicie, cea cu olandezul Jan Hilgen. Povestea lor de dragoste era pe buzele tuturor înainte de 1989. “Nu pot ascunde ce ştie toată lumea. Am fost fascinată de Florin Piersic. Am creat un cuplu. Pe scenă, la televizor, în turnee. Mi-amintesc că Anna Széles, soţia lui, a suferit mult. Cel puţin în meserie. Ei doi erau frumoşi, erau talentaţi, dar, când am intervenit eu, s-a întâmplat un lucru la urma urmei normal. Adică eram doi români înalţi, frumoşi şi celebri, eram un cuplu adevărat”, mărturisea Angela Similea mai târziu, în cartea autobiografică. “Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Széles. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine”, a fost declaraţia lui Florin Piersic după mulţi ani.
După 1990, Angela Similea s-a întors la veşnicul îndrăgostit de ea, regretatul politician Victor Surdu, iar Florin Piersic s-a căsătorit în 1993 cu o contabilă, Anna Torok, pe care a cunoscut-o în 1986 într-un avion. Sunt împreună şi astăzi, iar sărbătoarea de miercuri, adică ziua de naştere a actorului, îi va găsit la Cluj.
Daniel şi Florin, băieţii lui din două căsnicii diferite
Clujenii îl omagiază marţi la cinema
Florin Piersic se serbează alături de clujeni, care sunt invitaţi să vizioneze filmul „Paraşutiştii”, din 1972. Proiecţia are loc la 26 ianuarie, de la 18.30, la cinematograful care îi poartă numele, din Cluj-Napoca. În deschidere, actorul va prezenta filmul şi va sta de vorbă cu spectatorii. Preţul de intrare este 15 lei.