Ce fericită este Andreea Marin la plimbare, cu fiica şi iubitul tinerel

14 octombrie 2018 18:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viaţa se scuge frumos pentru două dintre cele mai mediatizate vedete de la noi. Andreea Marin şi Ştefan Bănică au divorţat acum 5 ani, însă în prezent au familii perfecte alături de parteneri mult mai tineri. În plus, atât iubitul “Zânei”, cât şi soţia lui Ştefan, au reuşit să o cucerească pe micuţa Violeta. Fotoreporterii Click! au surprins primele poze cu familia completă a Andreei.

Poze de colecţie surprinse vineri seara, în jurul orei 21.00, de fotoreporterii Click! Andreea Marin (43 de ani), îmbrăcată foarte elegant şi feminin, iubitul ei, Adrian Brâncoveanu (33 de ani), consulul României la Tropoli (Libia), şi el la patru ace, se plimbau împreună cu micuţa Violeta (10 ani), fiica Andreei din mariajul cu Ştefan Bănică.Este pentru prima dată când apar împreună în această formulă, ştiută fiind discreţia Andreei când e vorba de viaţa ei privată. Cei trei plecau de la Teatrul Nottara, acolo unde de la ora 18.00 a avut loc seara de gală a Festivalului Internaţional de Teatru - FEST(in) pe Bulevard.

“Zâna” a postat şi pe reţelele sociale o fotografie din interior, cu bufetul aranjat pentru oasepţi şi la care s-au servit tartine cu icre, pe care ea le promovează în mai mult spoturi publicitare. De remarcat ce bine le stă împreună, cât de galant este consulul cu iubita, căci a cărat el toate plasele şi pungile cu cadouri, cât de bine se simte Violeta în compania bărbatului pe care mama ei îl iubeşte, dar şi cât de mare a crescut fetiţa, fiind foarte aproape să-şi ajungă mama la înălţime.

Dar aceeaşi armonie o găsim şi în familia lui Ştefan Bănică (50 de ani), solistul fiind liniştit de când s-a căsătorit, în septembre 2017, cu tinerica sexy Lavinia Pârva (33 de ani). Discretă şi dedicată familiei, solista a cucerit rapid două redute importante: pe doamna Sanda Liteanu, mama lui Ştefan, dar şi pe micuţa Violeta. “Soacra” şi “nora” fac o echipă excelentă, iar Click! le-a surprins de nenumărate ori la cumpărături. Tabloul de familie a fost însă completat şi de Violeta, care pare că se simte excelent în compania Laviniei.

Tot Click! le-a fotografiat pe cele două la o sesiune de shopping. Ei bine, în casă lucrurile fiind pe roze, lui Bănică nu-i mai rămâne decât să se ocupe de muzică, de teatru, de concertele de Crăciun, pentru care repetă de zor zilele acestea şi de emisiunea “X-Factor” (Antena 1), acolo unde are rol de jurat. Ştefan mai are un băieţel, pe Radu Ştefan (15 ani), din relaţia cu Camelia Constantinescu, şi el, de asemenea, se înţelege perfect cu Lavinia.

Fetița se înțelege de minune şi cu noua soție a tatălui ei

Andreea Marin şi Ştefan Bănică au fost căsătoriţi şapte ani şi au divorţat la începutul anului 2013. În 2014, Ştefan a bifat prima apariţie publică oficială alături de Lavinia Pârva, deşi cei doi erau împreună de mai mult timp. În septembrie 2017 s-au căsătorit în secret, în Bulgaria. Andreea Marin a fost şi ea lovită de Cupidon de două ori după divorţ. Prima dată s-a îndrăgostit de fizioterapeutul turc Tuncay Ozturk, cu 11 ani mai tânăr, şi cu care s-a căsătorit pe 19 decembrie 2013, la Primăria din comuna Brăneşti (Ilfov). Şi-au anunţat însă divorţul în octombrie 2016. În mai 2017, Andreea era deja îndrăgostită din nou, tot de un bărbat mai tânăr, şi anume Adrian Brâncoveanu, angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Mai multe