Ce frumoasă a fost la absolvire fiica solistei Ileana Şipoteanu!

9 iunie 2017 20:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ileana Şipoteanu (49 ani), interpreta melodiei “Ce mult te-am iubit”, premiată la Festivalul Mamaia în 1987, are toate motivele să fie fericită. Are o familie superbă, iar pe plan muzical lucrurile merg ca pe roate, căci solista nu stă locului, având cântări prin toată ţara. Recent, o nouă bucurie a venit din partea fiicei ei şi a compozitorului Dumitru Lupu (65 ani).

Dumitrana (21 de ani) a terminat anul acesta Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (UNATC), specializarea Regie-Film şi TV. Iată că, deşi e fiică de muzicieni, tânăra a fost atrasă mai degrabă de film. Asta nu înseamnă că nu are voce, ea având în repertoriu peste 100 de cântece compuse special pentru ea de către celebrul ei tată.

Ileana Şipoteanu şi Dumitru Lupu formează de 30 de ani un cuplu, dar recunoaşte că nu şi-a ascultat soţul întotdeauna. “Am ţinut cont de critici şi sfaturi, însă nu am ţinut seama când soţul meu îmi tot spunea să mă tund. Nu l-am ascultat cu asta toată viaţa, pentru că sunt conservatoare, nu-mi plac schimbările de imagine”, spunea artista.

Mai multe