Ce frumoasă e fata cea mare a lui Pavel Bartoş!

19 decembrie 2016 14:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prezentatorul de la “Vocea României” şi “Românii au talent” este tatăl fericit a trei fete. Vineri, în culisele showului de la Pro TV, am avut ocazia să o cunoaştem pe cea mai mare dintre acestea, Eva.

Deşi a venit la treabă, Pavel Bartoş (41 de ani) a luat-o cu el şi pe fiica cea mare,  Eva (12 ani). Puştoaica seamnănă cu mama ei, Anca, dar are şi ceva trăsături din tatăl, vedetă la Pro TV. Tânăra era în culise împreună cu câteva prietene care își doreau un autograf și o poză cu Smiley.

Pavel Bartoş ne-a povestit cum e acasă şi ce cred fetele lui despre statutul de vedetă. “Fetele mele ştiu cine sunt, dar nu realizează în adevăratul sens al cuvântului încă ce înseamnă. Iar chestia asta cu vedeta, e trecătoare. E musai să am timp liber, când stau cu familia, care mă încarcă de energie. Ne pregătim de Sărbători, Crăciunul fiind sărbătoarea mea preferată. Încă nu ştim dacă vom fi la ţară sau în altă parte. Îmi place să merg cu fetele la colindat, ştim colinde, am învăţat de-a lungul vremii. Ne plac foarte mult tradiţiile. Vine şi Moşul, fetele mele au trimis mai multe scrisori, este o listă lungă şi am încercat să facem într-un anumit fel. Eu am trimis doar una, am cerut sănătate şi putere de muncă. Dar fetelor le-am spus că Moşul trebuie să le aducă şi altor copii, aşa că trebuie să ne limităm doar la anumite lucruri”, ne-a povestit Pavel Bartoş. 

Mai multe