#Exclusiv Click!

Ce îi ascund Irina și Răzvan Fodor fiicei lor: „Încerc să nu i le transmit” De ce nu au mai făcut un copil?

13 octombrie 2025 16:30   Vedete românești

Irina și Răzvan Fodor sunt împreună de 17 ani și au doar un copil, pe fiica lor, Diana, după care sunt topiți și pe care nu o scapă din ochi, mai ales că este în pragul adolescenței. Prezentatoarea de la Asia Express ne-a dezvăluit ce frici o încearcă mai ales când vine vorba de tânăra care a ales să meargă la școală cu transportul în comun. 

Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din show-biz. Sunt împreună de 17 ani și s-au căsătorit  în anul 2010. Cei doi au împreună o fiică, Diana, care a ajuns la vârsta de 14 ani.

Irina Fodor: „Am multe frici ca părinte!”

Irina și Răzvan se ocupă împreună de educația fiicei lor, care este o elevă eminentă. Chiar și așa, ca orice părinte, Irina Fodor ne-a mărturisit ce frici o încearcă atunci când vine vorba de siguranța fiicei ei. 

„Am multe frici ca părinte! Dacă aș putea s-o țin într-un glob de sticlă ar fi ideal. Ea folosește, de exemplu, mijloacele de transport în comun pentru că și-a dorit asta. 

Mi-e teamă de oameni străini care ar putea să o abordeze cu intenții nu tocmai bune, de dependențe, de siguranța ei. Dar încerc să nu i le transmit și ei. Le vorbesc de obicei cu Răzvan. Toate aceste frici le tocăm între noi. 

Nu e ușor să fii părinte! Dar sunt și alte multe lucruri frumoase pe care familia ți le dă și din care te încarci zi de zi”, a declarat Irina Fodor, în exclusivitate pentru Click!

De ce nu au mai făcut un copil?

Irina ne-a dezvăluit, recent, care a fost motivul pentru care ea și soțul ei, Răzvan Fodor, s-au oprit doar la un copil. 

„La un moment dat, ne-am gândit să mai facem un copil, după aceea ne-a luat valul, viața și a trecut foarte repede timpul și parcă acum s-a căscat deja o distanță prea mare între Diana și al doilea copil.

Și apoi am zis: poate că ne oprim la un copil! Dar, cine știe dacă nu o să avem?! Vedem ce ne aduce viața”, a mai declarat  Irina Fodor, pentru Click!

Mai multe