Ce mai fac foștii “matinali” de la OTV. Claudiu Bogdan e programat la operație. Uite ce a pățit!

3 mai 2018 15:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vă mai amintiți de Claudiu Bogdan (40 de ani), simpaticul prezentator al matinalului de la OTV, ”Zori de zi”? El și soția lui, Coca Cristina, se pregătesc să revină pe micul ecran, la un alt post tv, însă în plină perioadă de negocieri, Claudiu a dat de necaz. A fost diagnosticat cu ruptură de menisc și de ligament încrucișat, după accidentul suferit în parcul din Drumul Taberei.

Claudiu, care de-abia învățase de la cei doi copii ai săi, Selena (10 ani) și Ianis  8 ani), să-și păstreze echilibrul pe role, a pățit-o rău, chiar pe 1 Mai, în timpul unei plimbări prin parc. Acum are piciorul stâng în ghips și îl așteaptă o operație delicată. Contactat de Click!, Bogdan ne-a povestit despre pățania care l-a lăsat imobilizat la pat, pentru câteva săptămâni: ”Eram cu copiii mei în parcul din Drumul Taberei, mă dădeam cu rolele chiar pe pistă. La un moment dat, mi-a tăiat calea un copil și, ca să-l evit, m-am trântit la pământ. Fiind începător, n-am știut să iau curba. Doctorii m-au diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat și de menisc. Acum am piciorul în ghips, iar peste vreo zece zile voi suferi  o operație, mi se va înlocui ligamentul. După aceeah urmează multe ședințe de recuperare”.

Dacă vă era dor de Bogdan, pe micul ecran, vă spunem că sunt mari șanse ca el să revină cu o nouă emisiune, aflându-se în tratative cu un post tv de top: ”Mi-e tare dor de televiziune, au trecut aproape cinci ani de când s-a închis OTV”, a mai adăugat el. Pentru a-și întreține familia, Claudiu a fost nevoit să se apuce de afaceri: ”Am luat un spațiu, în cartierul Giulești, l-am aranjat ca la carte și l-am închiriat unor firme”.

Mai multe