Ce mai face Florin Salam? Manelistul fusese dat dispărut

17 iunie 2014 21:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Manelistul Florin Salam a acordat un interviu emisiunii „La Măruţă" prin intermediul căreia a vrut să-şi liniştească fanii care-l dăduseră dispărut, din cauză că nu mai ştiau nimic de el de mai multe săptămâni. Salam a spus că este într-o perioadă de pauză şi promite că va reveni în forţă pe scenă.

Florin Salam nu se lasă doborât de probleme şi promite o revenire spectaculoasă. Manelistul a vorbit în cadrul unui interviu acordat emisiunii „La Măruţă" despre evoluţia stării sale de sănătate şi despre cum se mai simte în prezent.

Artistul promite că deşi trebuie să mai rămână o perioadă în repaos vocal, în scurt timp va reveni în forţă pe scenă. „Sunt mai bine, mulţumesc lui dumnezeu, dar trebuie să mă prezint ori de câte ori mă cheamă doamna doctor. O să fiu bine, dar trebuie să fac o pauză. După 15 ani de cântat zi de zi trebuia să iau şi o pauză. Dar, îmi încarc bateriile pentru încă 15 ani. Chiar dacă sunt în perioada în care nu am voie să cânt, am şi eu nevoie să ies din casă, să mă văd cu prietenii. Am şi eu nevoie să trăiesc şi să am viaţa mea. O să mă fac bine, dar cu răbdare. Am încercat să cânt puţin prin casă, dar îmi e puţin greu. E important ca ce fac pentru familia mea să fac şi pentru fanii mei: să-i bucur", a declarat Florin Salam.

Mai multe