Ce mai face preferata lui Marius Moga de la Vocea României?

8 februarie 2016 15:26   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vă mai amintiţi de fermecătoarea Jovana Milovanovic de la Vocea României 2013? Frumoasa sârboaică, la vremea respectivă în vârstă de 17 ani, a fost preferata Marius Moga. Jovana s-a oprit, din păcate, în semifinala concursului de talente, dar la scurt timp după încheierea show-ului a intrat în echipa de artiști de la DeMoga Music. Colaborarea a dat roade, iar Jovana poate fi ascultată acum în piesa ”Binele ce îmi face rău”, sub numele de scenă Jovanna.

Jovana Milovanovic este originară din Serbia, semifinalistă a emisiunii-concurs “Vocea României”, de la Pro TV. După show, artista a intrat în echipa de artişti, producători şi compozitori DeMoga Music, iar piesa "Binele ce îmi face rău” este prima colaborare a Jovanei de pe piața muzicală românească.

Jovana a lucrat la piesa ”Binele ce îmi face rău” împreună Robert Toma, cel care a impresionat la debut, în 2015, cu hit-ul "Tot ce mi-a rămas", o colaborare cu Adda şi Liviu Teodorescu.

”Binele ce îmi face rău” a fost compusă de Robert Toma în “Tabăra de Muzică 3” la Cheia, împreună cu Liviu Teodorescu, Loredana Cavasdan, Adda, Marius Moga, Ionut "Yogi" Vasilache şi Mircea Pavilcu.

"Îmi place să cred că acesta e tabloul fructului interzis. Te vreau chiar dacă ştiu că o să mă faci să sufăr, chiar dacă ştiu că o să ne certăm sau o să ne războim, ca doi încăpăţânaţi. Merită toate astea dacă există o şansă să ne împăcăm. Cam despre asta e vorba. Cât despre clip, e cel mai spectaculos clip al meu de până acum şi mă bucur că am colaborat din nou cu iRonic. Jovanna pot să spun că a fost scânteia care a aprins piesa. E o gură de aer proaspăt şi exotic în acelaşi timp”, declară Robert Toma.

Mai multe